A trecut ceva timp de când am citit „Ciuleandra”, însă povestea a lăsat în mine ecouri pe care le simt chiar şi acum, după atâta timp. Un roman al analizei psihologice, în care Liviu Rebreanu îmbină drama omului comun, psihologia criminalității şi investigarea stratului psihic abisal.
Povestea cărţii începe cu o crimă. Puiu Faranga îşi ucide soţia, pe Madelaine spusă Mădălina cândva, aparent fără niciun motiv. Deoarece provine dintr-o familie avută, tatăl său, ministru al justiţiei decide să-şi interneze fiul într-un sanatoriu, punându-l să simuleze nebunia pentru a putea scăpa de anii grei de închisoare.
Deşi Policarp Faranga cere condiţii speciale pentru Puiu, doctorul nou de la sanatoriu este o persoană foarte corectă, iar Puiu va trebui să-şi dovedească aşa zisa nebunie. Întocmai ca după regulile dansului Ciuleandra, unde a cunoscut-o pe fosta soţie, lucrurile încep să ia o alta amploare şi, desfăşurându-se din ce în ce mai repede, îi scapă de sub control lui Puiu, care află că doctorul este bărbatul de care a fost Mădălina îndrăgostită şi cu care ar fi trebuit să se căsătorească.
De la gândurile şi căutarea unei explicaţii plauzibile pentru crima lui Puiu, până la nebunia adevărată, nu mai este decât un pas, iar Puiu îl va face fără să-şi dea seama, astfel încât în final, tatăl său îl va găsi dansând „Ciuleandra” de unul singur în camera de la sanatoriu. Dacă vă plac romanele de tip poliţist, maniera în care scrie Liviu Rebreanu sau consideraţi povestea interesantă, vă recomand să nu rataţi această carte! Mi-a plăcut foarte mult! Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Liviu Rebreanu:
