Padurea norvegiana

Romanul Pădurea norvegiană, care-și împrumuta titlul de la un hit al formației Beatles, Norwegian Wood, are ca fond atmosfera social-politică agitată a anilor ’60. Narațiunea opune acestui laitmotiv dur momente de o intimitate emoțională răscolitoare. Povestea lui Toru Watanabe urmărește firul implicațiilor psihologice născute din dragostea imposibilă pentru iubita prietenului mort. Totul se petrece pe fundalul unor episoade marcate la tot pasul de scene erotice în camere sordide de cămin studențesc, de afișe și discuri cu Jim Morrison, Miles Davis sau Bach, de lecturi din clasicii literaturii universale. Carte recomandată de  Ioana Chicet Macoveiciuc  în cadrul proiectului Libris, " Oameni și cart i ". Fragment din cartea "Pădurea norvegiană" de Haruki Murakami: "- Aici e problemă, a răspuns Midori, privind fumul și căzând un pic pe gânduri. Am așteptat prea mult... în căutarea perfecțiunii... de aceea mi-e greu. - Cauți dragostea perfectă? - Nu chiar. Nici vorbă să țintesc la așa ceva. Pe mine mă fascinează egoismul. Egoismul perfect. De exemplu, eu îți spun acum că vreau să mănânc niște tarte cu căpșune și tu lași totul baltă și dai fuga să-mi cumperi. Te-ntorci cu ele, gâfâind, și mi le întinzi, dar în clipa aceea eu îți spun că nu mai am chef de ele și le arunc pe fereastră. Așa ceva caut eu. - Ce legătură are asta cu dragostea? am întrebat eu, teribil de uimit.  - Are. Habar n-ai tu. Sunt momente în viața unei fete când asemenea gesturi sunt extrem de importante. - Adică ce gest? Aruncatul pe fereastră? - Exact. Și în clipa aceea aș vrea ca băiatul să-mi spună: ,,A, am înțeles, Midori. Te rog să mă scuzi. Trebuia să ghicesc că nu o să le mai vrei. Sunt un rahat de măgar, un insensibil. Plec să-ți iau altceva, ca să mă ierți. Șarlota sau plăcintă cu brânză?" - Și tu cum ai reacționa? - I-aș da toată dragostea mea. - Ești absurdă! - Ei bine, asta înseamnă dragoste în accepțiunea mea. Nimeni nu mă înțelege. Midori și-a frecat ușor capul de umărul meu. Pentru anumite persoane, dragostea începe de la un fleac, de la un moft... sau nu începe deloc. - N-am mai cunoscut vreo fată care să aibă asemenea opinii. - Multă lume e de aceeași părere, spuse ea jucându-se cu degetele. Eu nu pot gândi altfel, vorbesc serios, dar măcar sunt cinstită. Niciodată nu mi-a dat prin cap că modul meu de a privi lucrurile diferă de al altora. Când vorbesc serios, toată lumea crede că glumesc sau fac pe nebună și atunci mă simt foarte stingherită. - Și acum vrei să mori cuprinsă de flăcări? - Acum e vorba de curiozitate, pur și simplu. - Adică ce fel de curiozitate? Vrei să experimentezi niște flăcări pe pielea ta? - Nu, spuse Midori. Voiam doar să văd cum reacționezi. Nu mi-e frică de moartea în sine. Zău că nu. În cazul de față, m-ar învălui fumul, mi-aș pierde cunoștința și aș muri cât ai zice pește. Acest tip de moarte nu mă sperie deloc dacă o compar cu chinurile iadului prin care au trecut mama... și alte rude. Toate rudele mele au murit din pricina vreunei boli cumplite. E în sânge, presupun. Dura mult până își dădeau duhul și ajungeam chiar să mă întreb dacă mai trăiesc sau au murit, atât de lent era procesul. Și în urma lor nu rămânea decât durere și suferință."