Recenzie “COCO CHANEL” de Edmonde Charles-Roux

de | dec. 2, 2021 | Biografii, Recenzii cărți

Mi-a luat ceva timp să citesc această biografie. Am descoperit o viață zbuciumată, tumultoasă. Am avut ocazia să aflu detalii din viața eroinei care pe-alocuri m-au șocat. O femeie neordinară pentru acele timpuri, o femeie care își atingea scopurile indiferent de consecințe, o femeie care a inspirat prin curajul și perseverența sa, și în sfîrșit – o femeie care și-a pus amprenta asupra posteriorității prin creațiile sale.

Niciodată – și asta a ținut până la sfârșitul vieții ei, Gabrielle nu și-a imaginat că luxul putea avea alte scopuri decât pe acela de a face simplitatea remarcabilă.

Contrar așteptărilor mele de a o admira pe protagonista acestei biografii, sentimentele trezite în timpul lecturii au fost de milă și compasiune. De cele mai multe ori ne așteptăm ca un om de succes să ne impresioneze, însă când ajungem să cunoaștem detalii din viața sa privată descoperim de fapt o persoană nefericită și deci ne întristăm… Am admirat-o doar spre sfârșit, atunci când a renăscut din propria cenușă precum pasarea Phoenix.

Deja ea influențează totul. La șaptecezi și unu de ani, Gabrielle Chanel aduce mai mult decât o modă, ea aduce o revoluție.

Dar cum era Gabrielle ca om? Avem în carte câteva pasaje care o descriu în mod direct. Unii aveau s-o cunoască sub adevărata ei înfățișare: impulsivă, schimbătoare, autoritară, tăioasă.
Cocteau a descris-o: “… mâniile ei, răutățile ei, fabuloasele ei bijuterii, creațiile, toanele, excesele, amabilitățile ei, dar și cu umorul și generozitățile ei, alcătuind un personaj unic, atașant, atrăgător, respingător, excesiv… în fond, uman.”

Deși sunt conștientă de faptul că multitudinea detaliilor era necesară pentru a înțelege mai clar contextul istoric în care a viețuit Gabrielle Chanel, totuși pe-alocuri mi s-au părut exagerate. Vrând să fie cît mai precisă în relatarea evenimentelor, autoarea s-a îndepărtat de multe ori de figura centrală a romanului – Coco, prezentând detalii adesea irelevante. A intercalat aici multiple biografii ale persoanelor care au înconjurat-o pe Coco. Trebuie să recunosc că m-au plictisit acest tip de pasaje de pagini întregi în care figura Gabriellei nu apare.

Mi-au plăcut în mod deosebit pasajele privind moda creatoarei, apariția diferitor colecții, succesul creațiilor, deși recunosc aceste pasaje sunt prea puține. Mi-aș fi dorit să descopăr mai multe detalii din culisele unei case de modă. Felul în care este creată moda, cum apar acele trenduri și cum influențează succesul viața privată a creatoarului.

Probabil există biografii mai reușite ale creatoarei Chanel…

❤️Mai târziu al tău e de acum încolo prea târziu.

Titlu: COCO CHANEL
Autor: Edmonde Charles-Roux
An apariție : 2011
Editura: RAO
Nr. Pagini: 640
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 2064

Alte recenzii de la Edmonde Charles-Roux:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments