ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Este prima mea întâlnire cu Ioana Pârvulescu, însă cu siguranță nu este ultima. Neștiind subiectul romanului, am fost atrasă de această carte încă de la apariția ei, deși am tot amânat-o. M-a atras titlul, coperta, lucruri banale într-un final.
Inocenții sunt copiii de altădată care acum au devenit adulți și care revăd cu ochi de maturi ca printr-un caleidoscop toate acele imagini colorate și pure precum copilăria însăși. Într-adevăr, inocența este o trăsătură comună pentru toți copiii. În copilărie sufletul își păstrează puritatea, este acea etapă când ochelarii roz te apară de realitatea dură a adulților.
Naratoarea acestui roman este Ana, acum matură, care face o incursiune în trecut pentru a-și aduce aminte cu lux de amănunte diferite întâmplări din copilărie. Alături de Ana, apar și ceilalți eroi și părtași ai șotiilor: Doru, Matei și Dina. Asistăm la viața de zi cu zi a copiilor. Copilăria lor nu este cu nimic mai deosebită decât a tuturor copiilor acelei perioade. Este o copilărie dominată de joaca pe-afară, de cercetări de mici exploratori, de intrigi și fantezii copilărești. Multiple dialoguri ale copiilor ne amuză de-a lungul lecturii. Toate acele interpretări făcute de Ana cu felul ei de a înțelege expresiile cu sens figurat m-au amuzat. Metaforele au la ea un înțeles direct, cum e cazul majorității copiilor.
Mi-a plăcut felul în care Mama mare își educă nepoții într-un mod original. Este o bunică care cunoaște psihologia copiilor. Drept urmare, ea crează o așa numită societate secretă “SIL“ (societatea de îndreptat lumea). Ea are menirea de ai face pe cei patru copii să fie mai buni, mai străduitori și mai respectuoși față de cei din jur. Ea le dă multiple lecții de viață pe care copiii nu le înțeleg pe moment, însă care vor avea răsunet peste ani.
Casa copilăriei apare aici ca personaj principal, prinde viață și este părtașă la toate șotiile copiilor, dar și la dramele maturilor. Ea le este alături membrilor familiei. Casa este ea însuși un membru de familie. Personificarea casei este un procedeu stilistic de o coloristică aparte. Acesta este menit să evidențieze cât de legat este omul de rădăcinile sale, de casa părintească, de locul și plaiul natal.
Cartea Ioanei Pârvulescu emană căldură și melancolie. Imaginile propriei copilăriei ni se perindă prin fața ochilor. Simțim căldură citind toate acele întâmplări copilărești ale eroilor romanului, dar și nostalgie după propria copilărie.
Și eu la rândul meu m-am întors în trecut, în casa copilăriei, mi-am adus aminte de atâtea șotii și peripeții trăite acolo alături de frații mei. Am retrăit sentimentele de explorator pe care le aveam când urcam în podul casei și găseam relicve din viața părinților sau a buneilor. Mi se părea pe atunci că avem o casă foarte mare, la fel precum eroinei acestui roman. Odată cu trecerea anilor, casa parcă și-a redus mărimea în ochii mei, dar a crescut ca și importanță. Revin cu drag la ea.
Trecutul e scris cu cerneală simpatică. Ai nevoie de căldură ca să-i vezi literele reconturate, după ce multă vreme au stat ascunse ca și cum n-ar fi fost. Trebuie să-i acoperi coala albă și întinsă de o flacără sau să sufli abur prin gură peste el, pentru ca invizibilul să se transforme în vizibil și, încetul cu încetul, în fraze cu sens. Deși, de cele mai multe ori, câteva cuvinte esențiale rămân șterse, albe, loc gol și taină nedezlegată, cufundate pentru totdeauna în apele nemișcate ale timpului în care înotăm. Ale timpului în care ne înecăm.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Ioana Pârvulescu:
Taisia Crudu este redactor Booknation.ro de 528 zile și a scris până acum 211 articole.
Se află pe poziția 6 din 41 de redactori.
Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.