Recenzie „Și eu am trăit în comunism” de Ioana Pârvulescu

de | ian. 24, 2018 | Biografii, Istorie, Jurnale, Recenzii cărți

Recomand “Și eu am trăit în comunism” pentru toți cei în căutarea unor răspunsuri oneste și a unei imagini autentice a trecutului recent.

Iată câteva titluri de capitole: Nicăieri nu-i mai bine ca acasă!, La serviciu, La muncă voluntară și patriotică, Timp liber, Scăpate de sub control, Cozile, Școală, La munci agricole, În vacanță, în concediu, Dar cu dragostea cum stați?, Haina face pe om. Iar printre autori, găsim nume celebre precum: Adriana Bittel, Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Cristian Pepino, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu sau Victor Rebengiuc.

Ca adult născut în 1989, în ultimele zvâcniri ale comunismului, mi-am pus invariabil întrebarea cum a fost în comunism, dorindu-mi ca încercarea mea de răspuns să fie independent de nostalgiile sau de supărările bunicilor, unchilor și mătușilor sau părinților. Așa am ajuns să descopăr cartea Ioanei Pârvulescu. Despre scriitorul Ioana Pârvulescu știam deja că are iscusința de a transforma istoria într-o poveste nemuritoare, de a deschide ușile spre lumi pe care altfel le-am fi lăsat închise. Volumul l-am parcurs pe nerăsuflate, însă cu un dezechilibru – între ras și plâns, între haz de necaz și furia celui fără putere. Nu cred că este cartea care să fie descusută pe toate părțile pentru că modul în care a adunat poveștile a 95 de autori din toate clasele sociale și cu experiențe cât mai diferite oferă cititorului o perspectiva exhaustivă asupra deceniilor aflate sub însemnul autorității comuniste. Printr-un stil accesibil, studiat, însă relaxant, cititorul intră în viețile apuse ale rubedeniilor și vecinilor, care și-au dus tinerețea și toate evenimentele memorabile ale vieții (căsătorie, nașterea copiilor, mersul la serviciu etc.) în plin comunism. “Felii de viață cotidiană”, așa le-a numit scriitoarea.

“Am fost mereu preocupată de viață cotidiană și mi s-a părut că ea dă seamă de reușită sau eșecul unei lumi, unui sistem, unei vieți. Că numai cunoscând-o pe aceasta afli adevărul despre istorie.”, spunea Ioana Parvulesc chiar din prima pagină a volumului “Și eu am trăit în comunism”.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE cartepedia.ro

Titlu: ȘI EU AM TRĂIT ÎN COMUNISM
Autor: Ioana Pârvulescu
An apariție : 2015
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 408
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2663

Alte recenzii de la Ioana Pârvulescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 7 luni, 27 zile și a scris până acum 672 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments