Am cumpărat cartea dintr-un anticariat, ca să mai diversific cărțile pe care le citesc cu fiica mea. Citind „Singur pe lume”, am realizat că mare parte din lecturile noastre au același stil, același gen de personaje (copii din clasa de mijloc care trăiesc vremuri capitaliste), cu același gen de probleme.
Nu auzisem de Nicolae Paul Mihai, și nici nu știam despre ce este vorba în carte, pentru că este prea veche ca să aibă măcar o scurtă prezentare a subiectului. Înainte să începem cartea, am căutat informații despre autor, de curiozitate, și am descoperit că era un scriitor iubit în epocă, dar și în zilele mai aproape de ale noastre, pentru că are câteva cărți SF, apreciate de iubitorii genului. Eu nu sunt pasionată de SF, dar sunt pasionată de poezie, și mi-a făcut plăcere să citesc poezioara asta. Am fost convinsă că umorul autorului va fi pe placul meu, așa că nu am lăsat cartea din mână atunci când a devenit mai plictisitoare, și nu am regretat că nu am lăsat-o.
Acțiunea se petrece într-un orășel de provincie din România anilor ’80, și este scrisă în aceeași perioadă. Personajele își vorbesc cu „tovarășe”. Spre surprinderea unora, poate, și în vremurile respective oamenii divorțau (deci familia și moralitatea nu sunt în declin de azi, de ieri), unele familii nu aveau bani de concedii și unii oameni se plângeau de cum televizorul le-a luat mințile și nu mai fac altceva decât să zacă în fața lui în loc să vorbească cu ceilalți 🙃.
Personajul principal este un băiat, Tudorel, ai cărui părinți sunt divorțați. El încearcă să își refacă relația cu tatăl, proaspăt recăsătorit, din ce în ce mai absent, să creeze o relație cu mama vitregă, care nu îi este pe plac, și să păstreze o relație cu mama biologică, care acum locuiește în alt oraș și are un bebeluș. Pasionat de istorie, și posesor al unei biciclete medicale (pentru că a rămas cu un picior mai scurt după poliomielită), Tudorel se preface că se întoarce în timp pe bicicleta lui, ca metodă de a fugi de lume, de grijile sale, de el însuși.
Cum Ziua Eroilor se apropie, și în vremurile respective elevii trebuiau implicați în toate activitățile, Tudorel vine cu idei bune și muncește mult, dar la final toate laudele ajung la un alt coleg de clasă, fiul unui important director de șantier, care este premiat cu „Istoria românilor”, într-o ediție elegantă în mai multe volume. Într-un moment de supărare care nu îl caracterizează (Tudorel este un băiat cuminte, lipsit de lașitate sau ipocrizie, împăciuitor) începe să mâzgălească cartea pe care colegul trebuie să o primească drept premiu. Printre mâzgăleli se numără: o cravată făcută omului de Neanderthal, armură roz unui cavaler medieval, o mătură lui Christopher Columb și altele.
Pe nepusă masă, Tudorel se trezește în cartea de istorie, unde toate aceste personalități vor să îl pedepsească pentru umilințele la care au fost supuse. Procesul este prezidat de Christopher Columb, care bate cu mătura în masă ca să se facă auzit :))) Speriat, Tudorel fuge din cartea de istorie în cartea de matematică, unde trenuri pleacă în viteză din locuri diferite încercând să ajungă în același punct, apa curge la nesfârșit în două bazine de dimensiuni diferite, ca în problemele din manualele de matematică de pe vremea noastră. Apoi ajunge în cartea de geografie, unde dacii cu romanii încă se mai luptă, Vlad Țepeș amenință să îl tragă în țeapă pe Tudorel, și alte peripeții. Asta este partea cea mai amuzantă și, după părerea mea, cea mai reușită din carte. Pe alocuri, mi-a amintit de „Cimitirul Buna Vestire” a lui Tudor Arghezi.
A fost o lectură neașteptat de plăcută, o incursiune la fix în istoria romanilor (pe care a început și fiica mea să o studieze de anul acesta) și un pretext minunat de a vorbi despre trecut, despre neajunsurile lui, dar și despre neajunsurile prezentului.
Dar apoi a început să se prelungească mai mult decât era cazul și în mai multe planuri decât am putut eu să urmăresc: după ce Tudorel a ajuns în cartea de istorie unde erau personajele pe care le mâzgălise, de nicăieri au apărut și niște prieteni de-ai lui, dar au apărut în contextul vieții lor (pe strada lor), apoi în contextul cărții de istorie, apoi din nou în viața lor, împreună cu restul personajelor cărții.
Alt minus a fost lipsa de reacție a personajelor, care acceptau să li se fure ideile de către unii mai înalți în grad. Încă și mai demoralizant a fost gândul că se scriau cărți care să încurajeze o asemenea resemnare.
Cartea a fost, per total, o lectură plăcută, mi s-a părut originală. Ar fi putut fi mai scurtă decât a fost, mai ales în prima parte, de prezentare a personajelor. Dar am râs mult, am descoperit lucruri noi și ne-am bucurat că trăim în 2022 🙂
Alte recenzii de la Nicolae Paul Mihail:
