Recenzie “Mințile lui Billy Milligan” de Daniel Keyes

de | iun. 16, 2022 | Literatura Universală, Non Fictiune, Recenzii cărți, Suspans

O carte care trezește sentimente amestecate dar și te ține cu sufletul la gură. Te repugnă, te șochează, te impresionează, te face curios pentru a te lăsa cu gura căscată până la sfârșit.

William Stanley Milligan, în vârstă de 22 ani este arestat și învinuit de săvârșirea a trei violuri. Însă, fiind declarat drept inapt mintal din cauza tulburării de personalitate, Milligan este absolvit de pedeapsă. Astfel, el devine prima persoană din America declarată nevinovată ca urmarea a unei astfel de apărări. Drept consecință, cazul său a stârnit o adevărată revoltă în rândul MASS-media, dar și în rândul societății civile care îl vedea drept o amenințare.

Autorul prezintă deci aici istoria adevărată a lui Billy Milligan și a celor douăzeci și patru de personalități care i-au bântuit mințile.

Recunosc că aveam cunoștințe extrem de limitate la capitolul personalității multiple și ca urmare unele detalii din acest roman pur și simplu m-au lăsat perplexă. Acest caz a fost un preambul al momentului de cotitură din istoria dreptului și a psihiatriei.

Am fost încântată să descopăr că această carte are o continuare – “The Milligan Wars”. Însă, trebuie să recunosc că această continuare a istoriei m-a dezamăgit. Aici avem viața lui Billy din spitalele de psihiatrie, ședințe de judecată; discuții cu personalul medical, cu avocatul și cu așa numitul “scriitor”. Această carte a fost scrisă probabil pentru a da o continuitate primei cărți, însă în acest caz putea fi scrisă într-un mod concis.

Am citit de la autor în total patru cărți. Cea pe care o recomand, pe lângă “Mințile lui Billy Milligan” este “Flori pentru Algernon”, un roman care sensibilizează și mai mult.

Cine sunt acești oameni? De ce nu mă lasă să stau treaz?

Noi, eu, suntem niște ciudați, niște neadaptați, greșeli ale naturii.

Oare viața merită trăită în fălcile gropilor de gunoi pregătite de societate pentru cei cu mințile neadaptate la ea? Urâm cu toții spitalul ăsta, dar e locul care ni se potrivește. N-am fost prea acceptați de societate, nu-i așa?

Titlu: MINȚILE LUI BILLY MILLIGAN
Autor: Daniel Keyes
An apariție : 2015
Editura: ARTHUR
Nr. Pagini: 584
Limba: Română
Gen Literar: Young adult
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 9757

Alte recenzii de la Daniel Keyes:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Un nou început” de Micalea Smeltzer
Recenzie „Un nou început” de Micalea Smeltzer

Este prima dată când aud de această autoare, dar am fost împinsă spre lectură de toate recenziile pozitive găsite pe bookstagram. Nu mă las influențată mereu, dar acum toate cronicile mi s-au părut sincere și cu temei, așa că în timpul vacanței de iarnă am devorat...

Recenzie „Un joc al zeilor” de  Scarlett St. Clair
Recenzie „Un joc al zeilor” de Scarlett St. Clair

Nu sunt mare fană a poveștilor scrise din perspective multiple, pentru că cele mai multe ori consider că nu își au rostul. Dacă am aflat tot ce se putea afla în prima carte, ce rost are cea de a doua, cu aceeași acțiune? Această serie mi-a schimbat părerea despre...

Recenzie “În buricul pământului” de Cătălin Dorian Florescu
Recenzie “În buricul pământului” de Cătălin Dorian Florescu

Recunosc că unul dintre motivele care m-au făcut să citesc această carte a fost faptul că m-a intrigat mult imaginea de pe copertă. Nu vi se pare? Un om cu valiza pe umăr, ca și cum și-ar fi luat “lumea-n cap” și a pornit unde “l-or purta picioarele” neavând neapărat...

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments