ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Am citit “Aventurile lui Tom Sawyer” acum doi ani, împreună cu nepoțica mea. Tare mult i-a plăcut cartea. Drept urmare i-am promis că-i fac cadou și “Aventurile lui Huckleberry Finn”. Cu atât mai impresionată a fost când a aflat că amicul lui Tom Sawyer are și el o carte dedicată. Era lesne de intuit că tot la șotii și aventuri vor ajunge și de data aceasta.
Cum era de așteptat cartea de față este o continuarea a “Aventurile lui Tom Sawyer” și completează perfect prima istorie. Cum se înțelege din titlu, protagonistul celei de a doua cărți este Huckleberry Finn. Dacă vă amintiți, “Aventurile lui Tom Sawyer” se termină cu episodul în care cei doi amici găsesc o comoară.
După aceasta, Huck este adoptat de o văduvă. Ea îl învață bunele maniere, cum să se comporte în societate și ce înseamnă să fii membru al unei familii. Însă, Huck nu se simte în largul său, așa cum a fost mereu deprins să fie liber și să nu depindă de nimeni. Astfel, își face o plută și fuge de acasă. Ajunge pe o insulă unde se instalează și hotărăște să rămână acolo.
Chiar și peste luni de zile Huck nu era de găsit și deci era declarat mort. Însă, într-o zi Huck se întâlnește pe insulă cu un cunoscut din sat, Jim. Acesta îl pune la curent pe Huck cu toate știrile din sat. De aici cei doi trec prin nenumărate aventuri. Nu le voi înșira, vă las să le descoperiți alături de cei mici.
Probabil nu mai este necesar să menționez cât de importantă este lectura pentru copii, chiar de la o vârstă timpurie. Dacă la început cei mici sunt simpli ascultători ai poveștilor de seară, când învață a citi este bine să facem lecturile împreună. Eu am experimentat lecturile împreună cu nepoțica. Îi plăcea foarte tare când citeam pe roluri sau avea pasajul pe care îl citea ea și apoi asculta. La fel după ce terminam cartea aveam discuții pe marginea ei și aici vedeam entuziasmul ei, felul în care se exprima, vocabularul învățat. Cred că pe lângă beneficiile pentru dezvoltarea cognitivă a copilului, acest tip de activitate este și un mod agreabil de a petrece timpul în familie și de a le cultiva dragostea de carte. Cu atât mai mult că în ziua de azi majoritatea copiilor la o vârstă timpurie încă nu cunosc alfabetul, însă a deschide YouTube-ul toți știu.
Cărțile lui Mark Twain, fiind cărți de aventură pentru copii, sunt captivante și atrag atenția celor mici dar și a celor mari. Multe dintre lucrările sale au fost suprimate uneori din diverse motive. “Aventurile lui Huckleberry Finn” a fost interzisă în mod repetat în liceele americane, în primul rând pentru utilizarea frecventă a cuvântului „negru”, considerată o insultă folosită în mod obișnuit pentru oamenii de culoare în secolul al XIX-lea. Din fericire cărțile sale au ajuns până la noi, deci avem posibilitatea de a bucura copiii cu o lectură pe locul lor și a al nostru.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
