Recenzie Autoportret într-o Oglindă Spartă de Octavian Paler

de | dec. 16, 2014 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Română, Memorii, Recenzii cărți

autoportret-intr-o-oglinda-sparta_1_fullsizeFigură marcantă a culturii românești, Octavian Paler și-a pus (într-un mod ireversibil) amprenta asupra literaturii naționale. Opera sa exercită și acum (la 7 ani de la moartea scriitorului) o influență impresionantă asupra mentalității noastre și, va continua să exercite datorită  notorietății de care se bucură în social media.

Apărut inițial în anul 2004 și apoi republicat în 2010 în cadrul Seriei de Autor Octavian Paler a editurii Polirom, volumul Autoportret într-o oglindă spartă are la bază o întrebare ce l-a frământat mai multă vreme pe autor: „Ce am în urma mea? O biografie? Sau un destin? […] În rest, explicația pentru nevoia mea de confesiune e foarte simplă. Fiind un introvertit, nu am cum sa scap de «eu». Nu pot să scriu dacă nu ma descriu.”

Octavian Paler încearcă aici să adune diverse cioburi de amintiri, recompunându-și viața, dar și sinele.  O veritabilă căutare a eu-ului interior ce nu poate fi lăsată din mână.  Veți descoperi aici amintiri din copilăria scriitorului, pățanii din tinerețe, portrete ale unor figuri ce l-au marcat, detalii despre lecturi ce l-au format, etc.

Mai mult decât o simplă autobiografie, Autoportret într-o oglindă spartă este un volum ce își îndeamnă și cititorii să își pună întrebări asupra existenței proprii. În fond, toate cărțile lui Paler au caracteristica asta: te fac să reflectezi.

Un volum de memorii aparte, scris în stilul inconfundabil al lui Octavian Paler. De la un eseu la altul, devii din ce în ce mai curios asupra vieții scriitorului, dorești să afli mai multe  despre destinul acestui remarcabil om de litere.

O să închei reluând o idee ce am exprimat-o și în recenzia romanului „Viața pe un peron”: Octavian Paler ar trebui introdus în manualele școlare. Adolescenții deja au făcut cunoștință cu fragmente minuscule din opera lui, însă, nu sunt de ajuns! Paler trebuie înțeles cu totul… e un formator, indiferent ce ar spune unii sau alții.

Titlu: AUTOPORTRET ÎNTR-O OGLINDĂ SPARTĂ
Autor: Octavian Paler
An apariție : 2010
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 224
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 5326

Alte recenzii de la Octavian Paler:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”În sfârșit eu” de Cristina Vesa
Recenzie ”În sfârșit eu” de Cristina Vesa

În sfârșit eu de Cristina Vesa este dovada clară a trăirii, evoluției, dezvoltării, a transformării și îmbunătățirii umane. Omul e într-o continuă transformare. Niciodată nu e același, la nivel subtil, omul se schimbă, devine zi de zi, o versiune mai bună. Și spre...

Recenzie „Pădurea Nopții” de Djuna Barnes
Recenzie „Pădurea Nopții” de Djuna Barnes

Romanul Djunei Barnes m-a lăsat uitându-mă în gol minute bune și după ce l-am terminat de citit, dar și pe timpul lecturii. Unul dintre cele mai importante romane ale secolului 20, „Pădurea nopții” te poartă printr-un labirint de idei, stări, alienări, monologuri...

„Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov
„Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov

Cred că toată lumea știe despre romanul lui Bulgakov, despre vizita diavolului și a suitei sale în Moscova, despre o poveste de dragoste și o reinterpretare a judecării lui Iisus. S-a scris și s-a vorbit mult despre "Maestrul și Margareta", fiind unul dintre cele mai...

0 0 votes
Article Rating
Diana Elena Neaţă a fost redactor Booknation.ro și a scris 229 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Elena Neaţă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Îți place poezia? Descoperă cartea ”Inimi de vrăbiuțe”

X