Recenzie „Azaleea roşie” de Anchee Min

de | sept. 29, 2017 | Beletristică, Istorie, Literatura Universală, Recenzii cărți

Azaleea roşie este o poveste a iubirii în vremurile comuniste în China în timpul Revoluţiei culturale, o poveste predominant tristă.

A te îndrăgosti este ceva atât de puternic, încât te face să uiţi aproape orice altceva, chiar şi de realizarea revoluţiei. În loc să vrei să lupţi şi să distrugi, vrei să-ţi găseşti pacea şi să faci din viaţă o sărbătoare continuă.

O poveste care devine şi mai şocantă prin faptul că este una autobiografică în mare măsură. Anchee Min este o autoare care îşi transpune în carte viaţa într-un mod captivant.

Min se naşte la Shanghai, China în 1957 crescută de mică după învăţăturile lui Mao Zedong şi Jiang Ching, îndoctrinată prin şcoală fără să i se dea măcar posibilitatea de a se gândi la o viaţă nesubordonată statului.

Este despărţită de familia sa şi dusă la Ferma Focul Roşu, aici va reuşi să-şi facă prieteni şi să cunoască o iubire interzisă nu doar de legile societăţii ci şi de cele ale moralei alături de Yan.

Simţeam cum mi sesepară mintea de trup.Mintea vroia să forţeze sosirea somnului, pe când trupul vroia să se revolte. Într-un fel, nu-mi doream să-mi dau seama de ce trupul meu vroia să se revolte. Eram fermecată până la extaz de un sentiment de pericol, o fierbinţeală, o vrajă.

Titlul cărţii vine de la un film în care va juca Min. Un rol ce o va auta să părăsească ferma şi îi va deschide noi orizonturi.

Am învăţat să nu pun întrebări. Ştiam numai că ceea ce mi se întâmplă era prea important ca să pun întrebări. Urcam spre înălţimi. La o înălţime pe care familia mea nici măcar nu şi-o putea imagina.

Parcurgând cartea vei simţi tristeţe, revoltă şi uimire, mai ales dacă faci parte dintre cei pentru care regimul comunist îi este cunoscut doar din filme şi cărţi.

Lectură plăcută !!!

 

 

Titlu: AZALEEA ROŞIE
Autor: Anchee Min
An apariție : 2009
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 283
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1655

Alte recenzii de la Anchee Min:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments