Recenzie ”Bărbații de pe canapeaua mea” de Brandy Engler

de | mai 2, 2017 | Dezvoltare Personală, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Relațiile interumane reprezintă cu certitudine cel mai discutat subiect, atât în literatura beletristică, cât mai ales în cărțile dedicate problematicii terapiei de cuplu.

Cartea doctorului Brandy Engler, care printre rânduri este o doamnă, a reprezentat pentru mine un soi de revelație. Subiectul inedit, maniera în care aceasta relevă istoria pacienților săi mi-a dat oportunitatea de a descoperi anumite fațete ale spiritului masculin, dincolo de stereotipurile înrădăcinate.

Lucrarea este un soi de statistică cauzală, oferind publicului mare imaginea clară a problemelor bărbaților, care între noi fie spus, au cam fost ignorați.

Mi-a plăcut subtilitatea cu care autoarea a reușit să evidențieze umanul, să observe comportamente și deviații, precum și să ofere soluții. Se spune că acest compediu a fost scris în primul său an de practică profesională în New York, acest fapt fiind un fel de inițiere.

Tematica este extrem de diversă, dezvăluind personaje diverse, de la un carierist convins până la un afemeiat inveterat. Este interesant că la un moment dat, autoarea recunoaște propriile slăbiciuni vis-a-vis de un pacient, însă rațiunea constrânge orice pornire eronată.

O recomand cu încredere celor, care caută să descopere toată plenitudinea spirituală a omului și vrea să se autocunoască. Dar mai ales, aș recomanda-o femeilor ca pe o carte de căpătâi.

Lecturi frumoase!

Titlu: BĂRBAȚII DE PE CANAPEAUA MEA
Autor: Brandy Engler
An apariție : 2013
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 256
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2573

Alte recenzii de la Brandy Engler:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 12 luni, 4 zile și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments