Recenzie Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus de John Gray

de | nov. 4, 2014 | Dezvoltare Personală, Recenzii cărți

barbatii-sunt-de-pe-marte-femeile-sunt-de-pe-venus_1_fullsizeBărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus este încă una din acele cărți cu un titlu care a devenit o expresie cunoscută și utilizată de toată lumea. Aceasta este, de fapt,  „un ghid practic pentru îmbunătățirea comunicării și pentru  obținerea rezultatelor dorite în relațiile dumneavoastră”.

Cel care semnează această carte este doctorul John Gray, autorul celor mai vândute cărți despre relații din lume. Dintre toate volumele sale, Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus, este considerată ca fiind „una din cele 10 cărți care au influențat lumea în ultimii 25 de ani”. În această carte el ne explică faptul că bărbații și femeile se deosebesc în toate aspectele vieții, iar înțelegerea acestor deosebiri ajută la prevenirea și eliminarea  problemelor și frustrărilor ce apar în orice relație.

Pentru a exemplifica cât mai bine aceste diferențe, Gray creează o „legendă” potrivit căreia bărbătii și femeile locuiau pe planete separate (Marte și, respectiv Venus), iar în momentul în care aceste două civilizații s-au întâlnit, s-a creat inevitabilul: locuitorii s-au îndrăgostit… și au hotărât să se stabilească pe Pământ, însă datorită faptului că fiecare era obișnuit cu particularitățile civilizației sale în relațiile lor au început să apară diverse probleme. În fiecare capitol, autorul se întoarce la această analogie, dând detalii despre modul în care funcționau ambele civilizații și explicând cum pot fi remediate anumite neînțelegeri, tipice oricărui cuplu.

Această carte chiar este utilă tuturor celor care vor să își înțeleagă mai bine partenerul / partenera sau celor care sunt interesați de psihologie în general (chiar și studenților). Este un manual practic și util, iar modul în care este construită cartea (în jurul metaforelor  „bărbații sunt de pe Marte” – „femeile sunt de pe Venus”) dă cărții un aer de scriere fantasy.

Profitând de succesul metaforei create, Gray a exploatat-o la maxim, folosind-o în titlurile următoarelor sale cărți și dezvoltând chiar diverse game de produse (cosmetice, haine, etc.) Însă asta nu știrbește din valoarea cărții care, nicidecum, nu este scrisă într-un mod facil doar pentru a fi vândută ci, dimpotrivă, conține explicații foarte bine detaliate și pe înțelesul tuturor!

Titlu: BĂRBAŢII SUNT DE PE MARTE FEMEILE SUNT DE PE VENUS
Autor: John Gray
An apariție : 2006
Editura: VREMEA
Nr. Pagini: 223
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 9037

Alte recenzii de la John Gray:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Diana Elena Neaţă a fost redactor Booknation.ro și a scris 229 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Elena Neaţă aici.
Subscribe
Notify of
guest

3 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Iustin

Mi-a placut foarte mult cartea lui John Gray, ,,Barbatii sunt de pe Marte, femeile depe Venus” deoarece este o carte aplicabila de unde poti invata foarte multe lucruri, de exemplu: sa intelegi cum gandesc barbatii. Pe John Gray l-am urmarit si in videouri, este o adevarata placere sa il urmaresti. Am vazut ca anul acesta vine si in Romania, de aceea mi-am achizitionat bilet de aici: http://www.traininguri.ro/iubire/.

Iustin

Mi-a placut foarte mult cartea lui John Gray, ,,Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus” deoarece este o carte aplicabila de unde poti invata foarte multe lucruri, de exemplu: sa intelegi cum gandescfemeile. Pe John Gray l-am urmarit si in videouri, este o adevarata placere sa il urmaresti. Am vazut ca anul acesta vine si in Romania, de aceea mi-am achizitionat bilet de aici: http://www.traininguri.ro/iubire/.

Carmen

Fooaaarte buna cartea! O placere sa o citesc! Eu sunt absorbita de tot ce tine de dezvoltare, cunoastere, intelegerea de sine. Am inceput acest drum in urma cu 2 ani, dupa cateva sesiuni de coaching cu o tipa minunata, acum tine tot felul de cursuri si formari. Acum o gasiti pe site asta https://www.markantconsult.ro/ .Investiti in voi oameni buni, dezvoltarea si cresterea inseamna fericire!