Recenzie “Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul” de Robin S. Sharma

de | ian. 16, 2022 | Dezvoltare Personală, Recenzii cărți

“Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul” de Robin S. Sharma este o carte de referință în domeniul dezvoltării personale. Am auzit vorbindu-se de ea într-o emisiune televizată și am fost curioasă să aflu dacă este la nivelul renumelui.

Între paginile acestui volum am descoperit călătoria inițiatică a avocatului Julian Mantle, călătorie care a avut loc după ce a suferit un atac de cord, la vârsta de 53 de ani. Problema de sănătate s-a datorat muncii în exces, dar și a celorlalte excese din viața lui. În foamea după celebritate, el a neglijat programul de somn și momentele de relaxare, a mâncat fără să țină cont de vreo dietă ajungând să arate îmbătrânit înainte de vreme.

Afecțiunea  l-a determinat să își schimbe complet viața, să renunțe la vilele, mașinile și celelalte bunuri pe care le acumulase și să pornească într-o călătorie spirituală prin India. Yogi Krishnan, pe care l-a întâlnit la poalele Munților Himalaya, l-a îndrumat către Oaza Iluminării, în ținutul pierdut al Sivanei. Deși era un loc greu de găsit, avocatul Julian Mantle a reușit să îl identifice și a fost acceptat de înțelepții din Sivana. Urmând regulile acestora, viața lui s-a îmbunătățit, chiar și corpul a arătat întinerit.

Cartea este scrisă la persoana întâi, autorul ne prezintă ce a aflat la întâlnirea cu Julian Mantle. Fostul său coleg a decis să împartă din înțelepciunea acumulată în munți, și a revenit în oraș să îi povestească procesul de transformare prin care a trecut. Ca să se facă mai lesne înțeles, el a folosit o parabolă. Elementele acesteia (grădina magnifică, farul călăuzitor, luptătorul de sumo, cablul roz, cronometrul de aur, trandafirii parfumați și cărarea de diamante) sunt simboluri ale celor șapte virtuți atemporale ale vieții iluminate, pe care le-a detaliat și le-a explicat în capitolele următare. Deși sunt multe lecții de viață inserate în text, nu ne simțim ca la un curs la care trebuie să ne luăm notițe, dialogul celor două personaje face ca lectura să fie ușor de înțeles. Pentru a ne transmite diverse tehnici pentru îmbunătățirea vieții și atingerea fericirii durabile, avocatul  Julian Mantle folosește multe exemplificări.

Un gând de îngrijorare e ca un embrion. Începe prin a fi cât un sâmbure, apoi creşte constant. Curând, va avea o viaţă proprie.

La finalul acestei cărți am tras concluzia că trebuie să ne bucurăm de fiecare zi ca și cum ar fi ultima, să nu ne sacrificăm fericirea în numele carierei, să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Robin S. Sharma a ales să ne transmită un set de învățături spirituale prin intermediul unei fabule, pentru a fi accesibile publicului larg.

Titlu: CĂLUGĂRUL CARE ȘI-A VÂNDUT FERRARI-UL
Autor: Robin S. Sharma
An apariție : 2010
Editura: VIDIA
Nr. Pagini: 221
Limba: Română
Gen Literar: Spiritualitate, ezoterism
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2796

Alte recenzii de la Robin S. Sharma:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Elena Constantin este redactor Booknation.ro de 5 ani, 5 luni, 29 zile și a scris până acum 85 articole. Se află pe poziția 10 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Constantin aici.
Pasionată de lectură și de psihologie, îmi place să încurajez dezvoltarea unei vieți armonioase. Valorile personale sunt: autocunoaștere, dragoste, prietenie, bunăstare, spiritualitate.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments