🔥 CARTEA CĂTRE PARADIS ARE REDUCERE PE:
Recomandarea de azi este To paradise de Hanya Yanagihara. Știu că mulți dintre voi au citit (sau au auzit prin online de) O viață măruntă. Știu că mulți au rămas cu sechele și cu inima frântă după atât amar de durere și chin. Și n-o să contest: e o carte care doare ca o rană. Dar To paradise e cu totul altceva, chiar dacă este plină de emoție, intriga este complet diferită și violența aproape inexistentă. Prima parte chiar îți dă senzație de roman clasic de dragoste. De fapt, nici n-am recunoscut stilul autoarei. Dar e adevărat că este cameleonică și foarte flexibilă deoarece și Oamenii din copaci este altceva. Cu fiecare carte, Hanya își cultivă stilul și experimentează noi tehnici. Și pare că e concentrată pe originalitate și mereu pe o altfel de poveste. Cu toate acestea, are câteva teme la care nu poate renunța. (universul alternativ, rasismul sau homosexualitatea)
To paradise este împărțită în trei povești și îți vei stoarce creierii să găsești legătura dintre ele. Dar cel mai bine e să n-o faci. Concentrează-te pe fiecare poveste în parte și pe mesaj pentru că mesajul este același. E o călătorie, lungul drum către paradis, către fericire, călătorie în care trebuie să luăm decizii, să facem sacrificii, să ne înfruntăm fricile și să facem față schimbărilor.
Ar putea să vă intimideze grosimea cărții. Dar în ciuda acesteia, poveștile se citesc foarte ușor, curg într-un ritm alert și nici nu-ți dai seama când ai ajuns…în paradis. Personajele și scenele sociale sunt foarte detaliate, foarte vii, ceea ce le face foarte ușor de imaginat pentru cititor.
Prima parte este povestea unui inadaptat, născut într-o familie bogată și influentă (una dintre familiile întemeietoare a Statelor Libere), într-o Americă în formare, împărțită în Statele Libere (ce au în centru New Yorkul), Coloniile (statele din sud-vest) și Uniunea Americană (statele din nord-est). Este o poveste despre colonialism, rasism, despre libertate sexuală și stigmatizare.
Dacă îți place recenzia cărții CĂTRE PARADIS, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Hanya Yanagihara
Cea de-a doua parte ne plimbă în Hawaii pe urmele unui regat dispărut și a unei moșteniri periculoase ce hrănește speranțe deșarte.
Ultima parte este o distopie plasată într-un viitor apropiat într-un New York (și o lume) distrus de o serie de pandemii și îngenunchiat de autoritarism (un regim totalitar foarte strict și foarte aspru). Având în vedere că a fost scrisă în perioada pandemiei de COVID, e imposibil să nu faci analogii între ceea ce se întâmplă în poveste și propriile experiențe din acea perioadă.
În fiecare parte, intriga este concentrată în jurul unui personaj central ce-și caută sensul și rostul. În fiecare poveste, vom regăsi aceleași nume și vom face conexiuni între strămoși și urmași, construind un arbore genealogic complicat. În fiecare poveste vom regăsi aceeași casă din Washington Square ce pare a fi numitorul comun al celor trei povești. Finalul fiecărei povești este reprezentat de aceeași imagine. Ne vom lovi de probleme de rasă, gen și inegalitățile sociale produse de acestea, de nevoia de apartenență la o categorie, de responsabilitatea unei moșteniri și a păstrării tradițiilor, de aspirația către un status privilegiat și vom vedea cum toate acestea pot deveni piedici în calea scopului suprem: fericirea. Cartea despică relații familiale: părinte-copil, soț-soție, bunic-nepot, pune accent pe responsabilitate, pe obligațiile ce vin la pachet cu statutul de părinte, pe incertitudinile pe care lumea în care trăim le ridică, pe corectitudinea deciziei de a naște un copil într-o astfel de lume. Sănătate, boală, tinerețe, bătrânețe, prietenie, dragoste.
Hanya abordează teme ca libertatea, determinarea, moștenirea, tradiția. Analizează așteptări și aspirații ale unor caractere diferite. Merge pe cartea finalului deschis și te provoacă să decizi singur ce le oferă viitorul personajelor sale. Pentru că finalul este lăsat la alegerea fiecărui cititor în funcție de caracter și mentalitate. Cititorul devine astfel parte integrantă din carte deoarece cuvântul final îi aparține, autoarea îi oferă acest rol.
M-am temut că nu voi savura toate poveștile la aceeași intensitate. M-am temut că voi empatiza mai tare cu unul dintre personajele centrale decât cu celelalte și voi fi dezamăgită când voi trece la următoarea poveste. Dar n-a fost cazul. Hanya a reușit să mă țină captivă de la început până la final cu toate că m-a obligat să renunț la personaje de care prinsesem mare drag.
Este o carte despre cauzalitate, despre efectul major pe care o decizie minoră îl poate provoca. Este despre alegeri personale, despre consecințe și coincidențe, despre destin și noroc, despre viitor și fragilitatea acestuia. Testăm teoria haosului în trei povești amplasate în epoci și timpuri diferite. Și ne confruntăm continuu cu întrebarea: Ce ar fi fost dacă…? Cum ar fi decurs lucrurile? Ultima poveste este o analiză progresivă a dezastrului a cărui traiectorie o aflăm urmărind un lung șir de scrisori trimise timp de câteva decenii. Este dezvăluită cronica unui eșec și a unei autoînvinuiri, iar confesiunile lui Charles mie personal mi s-au părut printre cele mai bune părți din carte. Schimbările sunt masive, iar conștientizarea greșelilor tardivă. Haosul pare inevitabil, iar crizele de necontrolat. Și este foarte plauzibil acest scenariu pe fondul crizei COVID experimentată de noi. E imposibil să nu te întrebi către ce ne îndreptăm? Ce dezastru social, politic, climateric, etc ne așteaptă? Îi vom supraviețui? Câți? Și cu ce cost?
👥I know that loneliness cannot be fully eradicated by the presence of another; but I also know that a companion is a shield, and without another person, loneliness steals in, a phantom seeping through the windows and down your throat, filling you with a sorrow nothing can answer. I cannot promise that my granddaughter won’t be lonely, but I have prevented her from being alone. I have made certain that her life will have a witness.
👨🍼It takes a special kind of cruelty to make a baby now, knowing that the world it’ll inhabit and inherit will be dirty and diseased and unjust and difficult.
🫂You should always have a close friend you’re slightly afraid of.” Why? “Because it means that you’ll have someone in your life who really challenges you, who forces you to become better in some way, in whatever way you’re most scared of: Their approval is what’ll hold you accountable.
🖤🤍We have learned to accommodate that person as much as we can, to ignore who we know ourselves to be. Most of the time, we’re succesful. We must be: Pretending is the cost of sanity. But we all know who we really are. If we had lived, it is because we are worse than we ever believed ourselves to be, not better. Indeed, it feels at times as if all who remain are those who were wily or tenacious or scheming enough to survive. I know that this belief is its own kind of romance, but in my more fanciful moments, it makes perfect sense – we are the left-behind, the dregs, the rats fighting for bits of rotten food, the people who chose to stay on earth, while those better and smarter than we are have left some other realm we can only dream of, the door to which we’re too frightened to open, even to peek inside.
🙈🙉🙊That pretty fiction we told ourselves when we were younger, that our friends were our family, as good as our spouses and children, was revealed in that first pandemic to be a lie: The people you loved the most were in fact the people you had chosen to live with—friends were an indulgence, a luxury, and if discarding them meant you might better protect your family, then you discarded them quickly. In the end, you chose, and you never chose your friends, not if you had a partner or a child. You moved on, and you forgot them, and your life was no poorer for it.
🔥 CUMPĂRĂ CARTEA CĂTRE PARADIS CU REDUCERE DE PE:
Alte recenzii de la Hanya Yanagihara:
