Este exact acea situație când orice nu ai spune, nu este destul de exact pentru a reda emoțiile pe care le cos memoriile lui McCourt despre copilăria sa.
Care sunt cuvintele potrivite pentru a descrie o copilărie plină de nevoi și frig, umezeală și foamete? Doar cel care a trecut prin asemenea momente o poate creiona!
După un scurt eșec în Statele Unite și depresia care a cuprins toată țara, familia lui Frank se întoarce în Irlanda, patria glorificată de un tată bețiv și o mamă care uită de toate atunci când vine vorba despre îndatoririle sale de soție. Aici apar 7 copii, supraviețuiesc doar 4, unde încercările și mai grele nu se las așteptate.
Frank este cel mai mare dintre ei, deosebit și curajos. Deosebit pentru maniera în care reușește să evidențieze momentele frumoase și fericite trăite alături de frații săi, puține dar luminoase. Și curajos pentru acceptarea situației cu demnitate, pentru perseverență și luptă cu obstacolele pe care ți le impune sărăcia.
McCourt nu cerșește milă și nu scrie mai mult decât se cere pentru a fi înțeles.
Am plâns când povestea despre unele lucruri și întâmplări cu atâta ușurință, mai ales despre zilele în care foametea era ceva normal, iar cele mai sătule zile au fost atunci când era internat în spital.
De fapt, cartea lui F. McCourt este o elogiere pentru lucrurile simple pe care uităm să le prețuim azi: acoperișul deasupra capului, căldură din șemineu, pâinea de pe masă, pacea și părinții care se iubesc.
Toți copiii vor să rămână cât mai mult timp mici, scrâncioburi, jocuri, ciocolate și povești, lipsiți de griji. Frank nu a vrut acest lucru deloc, a tânjit să crească cât mai repede, să devină adult, pentru că doar așa putea scăpa de sărăcia lucidă, muncind!
Toate familiile sunt fericite la fel, cele nefericite se deosebesc.
