Recenzie ”Cheia” de Junichiro Tanizaki

de | apr. 24, 2023 | Beletristică, Ficțiune, Literatura Universală, Recenzii cărți

 Cheia de Junichiro Tanizaki”Cheia” de Junichiro Tanizaki este o carte subțirică și ciudățică despre viața privată a unui cuplu japonez de vârsta a doua, ce își redescoperă pasiunea și experimentează plăcerile amorului.

Povestea celor doi soți ne este redată sub forma unor pagini de jurnal, al ei și al lui, care este ținut sub cheie, aparent departe de ochii partenerului. De fapt, chiar dacă pare că cei doi scriu pentru sine și își ascund jurnalele bine, ei lasă în același timp indicii fizice și scrise efectiv în jurnal despre unde pot fi găsite acestea și despre ce le-ar plăcea referitor la experimentatul în dormitor, indicii date celuilalt.

”Cheia” de Junichiro Tanizaki este povestea dramatică, pe alocuri cu un umor negru, a unei căsătorii ce este pe moarte

Această dramă de cuplu din Japonia, ne este istorisită prin prisma fiecărui soț în parte sub formă de jurnale paralele. Este un pic ambiguu dacă cei doi ajung să-și citească jurnalul unul celuilalt până la urmă sau nu, deși primim niște hinturi cum că lucrurile ar fi luate la cunoștință.

După aproape 30 de ani de căsnicie, un profesor de vârsta a doua, cam bolnav și neatragător din punct de vedere fizic, începe să-și dorească să atingă noi plăceri carnale alături de un pic mai tânăra sa soție. Aceasta nu numai că afișează pe față un pudibondism și o reținere exagerată privitor la relațiile intime, dar este și super ipocrită de vreme ce în pat nu se arată niciodată pe deplin satisfăcută de performanțele soțului ei.

O femeie care se arată rece și care face totul automat, ca o datorie față de bărbat, dar care este nesătulă și mai și arată asta, fără a comunica ce i-ar plăcea sau fără a veni cu sugestii, îmi este total antipatică. Așa este și soția din acest cuplu.

Cu toate acestea, când în schemă apare un bărbat mai tânăr care o atrage și care este atras de ea, nu ezită să intre într-un fel de triunghi amoros, în care nu respinge nici avansurile amantului și nici încercările pline de patimă ale soțului, care în ciuda slăbiciunii sale fizice, face tot posibilul să o satisfacă și să o ducă pe culmile plăcerii.

Am descoperit aici un fel de nimfomană rece, dar calculată, care își trage partea de unde se poate, fără a avea scrupule și care se pune mereu pe primul loc.

Nu am empatizat cu niciunul dintre personaje, deoarece mi-au fost antipatice în egală măsură

Am privit totul rece, ca din prisma unui observator obiectiv și nu pot spune că m-a impresionat prea mult nici povestea, nici sacrificiul vreunui personaj și în nici un caz personalitățile personajelor. Finalul a fost unul corect, realist într-o oarecare măsură, dar nu a dezvăluit vreo revelație pentru mine.

Din toată treaba sa mi-a plăcut totuși felul în care soțul a început să-și adore soția, admirându-i și idolatrizându-i corpul ca pe ceva nemaipomenit, chiar dacă amândoi aveau o vârstă și poate mai puțină vitalitate și prospețime decât în tinerețe. Episoadele cu aceste adorații sunt senzuale și erotice, cumva tema cărțuliei ”Cheia” de Junichiro Tanizaki. 

Titlu: CHEIA
Autor: Junichiro Tanizaki
An apariție : 2009
Editura: UNIVERS
Nr. Pagini: 128
Limba: Română
Gen Literar: Erotica
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 5219

Alte recenzii de la Junichiro Tanizaki:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 10 luni, 26 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments