Stephen King reușește sa creioneze o poveste care să îl îngrozească chiar şi pe el? Răspunsul este afirmativ: Cimitirul animalelor.
Scris în 1983, romanul Pet Sematary a fost nominalizat la premiul World Fantasy Award un an mai târziu, fiind ecranizat în 1989. Pentru cititorii români, însă, a fost disponibil abia în 2005.
Tânărul doctor Louis Creed se mută împreună cu familia într-un orăşel din statul Maine. Proprietatea lui, printr-o coincindenţă stranie, se află pe mejdina dintre civilizaţie şi sălbăticie: în faţă – drumul naţional, străbătut de camioane periculoase şi, în spate, cimitirul unde puştii din oraş îşi înmormântau animalele mult iubite.
Atras de o forţă mistică, aproape divină, vecinul său, bătrânul Jud Crandall îi devine prieten şi îi arată monumentele funerare din spatele casei.
La scurt timp după aceea, când Louis rămâne singur acasă, blestemul pământului indian se declanşează asupra motanului fiicei lui, Winston Churchill. Jud, care a fost născut pe vremea când oamenii aveau „relaţii mai strânse cu moartea”, îi destăinuie secretul pe care a jurat să îl protejeze.
Există vreun om în stare să reziste tentaţiei de-a se juca de-a Dumnezeu?
Motanul este îngropat în cealaltă parte a pădurii, în cimitirul indienilor, unde se spunea că bântuie un spirit malefic care determină animalele să sfideze legile naturale.
Lumea ocultă a morţii se impregnează în mintea eroului, ca mai departe acesta să încerce un experiment şi mai bizar, în acelaşi loc macabru, stâncos, unde legile fizicii şi ale trecerii în nefiinţă nu mai sunt valabile.
Şi ce poate fi mai rău decât moartea cuiva drag? Doar mortul însuşi.
King vizează, în primul rând, teama lumii contemporane, reliefând-o prin exemple viabile, ce se întorc la cele mai adânci spaime antice şi superstiţioase, prezente în fiecare folclor. Tentaţia luciferică de a te juca cu învierea morţilor nu poate aduce nimic bun, de aceea „oamenii vor coşciuge închise, ca să nu fie nevoiţi să privescă rămăşiţele celuilalt”.
Cu toţii vrem să uităm de Doamna cu coasa, însă mintea umană poate fi mult mai înfricoşătoare decât gândul morţii. Te poate face să tremuri, să faci lucruri nebănuite, chiar să îţi vinzi sufletul în schimbul trupului. Stephen King a reuşit încă o dată să surprindă această latură malefică a firii oculte, malefice.
Cimitirul animalelor este un roman garantat să te îngrozească, numai că secretele nu trebuie aflate oricum, ci în cea mai mare taină, de aceea este recomandat să fie citită fără a fi lăsată din mână. Finalul este glorios şi, totodată, neaşteptat.
Solul din inima omului e şi mai pietros. Omul cultivă ceea ce poate şi are grijă de ceea ce cultivă.
Alte recenzii de la Stephen King:
