Recenzie Concert în Memoria unui Înger de Eric-Emmanuel Schmitt

de | nov. 25, 2014 | Beletristică, Cărți Premiate, Limbi Străine, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Concert în memoria unui îngerEric-Emmanuel Schmitt e unul din cei mai prolifici scriitori contemporani și unul dintre acei scriitori care reușesc să atingă sufletele cititorilor într-un mod cu totul profund.  Concert în memoria unui înger este unul din volumele sale de nuvele, fiind distins în anul 2010 cu premiul Goncourt pentru nuvelă.

Concert în memoria unui înger e un buchet de patru nuvele, aparent simple, însă cu un mesaj profund. Tema lor centrală este disperarea, iar figura Sfintei Rita (sfânta cauzelor disperate) este prezentă peste tot în carte, sub diverse forme.

Despre ce este vorba mai exact în nuvelele ce alcătuiesc cartea? Despre un preot tânăr ce pare rupt din rai care încearcă să convingă o criminală să își recunoască în sfârșit vina. Despre un marinar singuratic ce află că una din cele patru fiice ale sale a murit, fără să știe care din ele. Despre doi tineri muzicieni străluciți, care printr-un joc al sorții fac schimb de roluri. Despre dorința primei doamne a Franței de a se răzbuna pe soțul său folosindu-se de un secret. „Fiecare dintre protagoniștii celor patru nuvele ajunge, într-o situație-limită, să-și cunoască fața cea mai întunecată. Însă nu toți ascultă de impulsurile inavuabile pe care le naște egoismul pur. […] Schmitt sondează profund și dezinvolt în acelaşi timp adâncimile conștiinței omenești și surprinde clipele fulgurante când morala învinge sau este învinsă, iar omul devine fie înger, fie diavol.” (coperta 4 a cărții)

Aceste nuvele, după cum am mai spus, par simple, însă acaparează cititorul într-un mod special, îl fac să reflecteze – dar asta e ceva tipic pentru scrierile lui Eric-Emmanuel Schmitt. La final, este inclus și un jurnal de scriitură foarte interesant.

Pe scurt, Concert în memoria unui înger e o carte adresată în primul rând sufletului, o carte care nu se uită prea ușor și chiar  îți pare rău că nu e mai lungă!

Titlu: CONCERT ÎN MEMORIA UNUI ÎNGER
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
An apariție : 2012
Editura: HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 216
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 5003

Alte recenzii de la Eric-Emmanuel Schmitt:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Diana Elena Neaţă a fost redactor Booknation.ro și a scris 229 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Elena Neaţă aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
delogatu

Decalajele iubirii… Chiar ca ar fi fost un titlu bun pentru acest volum