Recenzie ”Dacă aș rămâne” de Gayle Forman

de | oct. 28, 2022 | Recenzii cărți

Tu ce ai face dacă ai avea șansa să alegi?

Mia era o tânără fericită cu o familie perfectă. Aveau totul, până în ziua în care cel mai urât coșmar al ei i-a furat tot ce avea. Într-o zi de iarnă, familia ei se află în locul greșit, exact atunci când pe un drum alunecos se produce un accident grav.

E nevoie de un accident de mașină pentru ca o întreagă familie să își piardă viața. Sau poate că ar fi fost mai bine dacă s-ar fi întâmplat asta, numai că Mia nu a ajuns în același loc cu părinții și frățiorul ei. Ea este undeva sus, privind totul, privind-și propriul trup zdrobit. Mia se află într-o dimensiune unde vede și aude totul, dar unde pe ea nu o poate vedea nimeni.

Când corpul ei muribund este transportat la spital, Mia înțelege ce se întâmplă. Asta este ceea ce se petrece în filme și cărți, asta este șansa ei. Este lucrul despre care se vorbește atât de des, dar pe care nu îl înțelegi până nu îl trăiești.

Mia are de ales. Poate rămâne sau poate alege sa nu se mai întoarcă niciodată. Își privește familia, oamenii care vin și care o vizitează, vede cuvântul ,,orfană” zburând de pe buzele lor. Și apoi mai este și Adam, băiatul pe care îl iubește. Decizia este grea. Oare va alege Mia să plece sau să rămână în viața unde aproape că nu i-a rămas nimic?

Opinia mea despre povestea sfâșietoare a Miei

Am văzut cu foarte mulți ani în urmă filmul If I stay. Pe atunci nici nu știam că povestea Miei este de fapt o carte care a dus la apariția filmului. Mai târziu am aflat asta și am cumpărat după mulți ani cartea. Anul acesta, însă, am simțit că este rândul acestei povești.

Nu mai știam prea bine cum se încheie filmul și a fost o încântare să îi revăd pe Mia și Adam. Deși este o carte scurtă și simplă, este extraordinar de emoționată și de frumoasă! Am avut piele de găină și lacrimi în ochi de la început și până la final! Îmi era dor de povestea asta frumoasă care, deși este diferită de film, este la fel de minunată! Ambele au fost sfâșietoare și ambele transmit emoții uriașe!

Gayle Forman a reușit să emoționeze și să pună suflet în doar două sute de pagini, ceea ce pentru mine înseamnă mult. Un autor care poate cuceri dintr-o poveste scurtă este, de obicei, un scriitor foarte talentat.

Mia m-a cucerit cu mulți ani în urmă, iar acum, în 2022 a făcut-o încă o dată! Recomand cartea asta oricui, indiferent că este o poveste simplă, pentru că vorbește despre viață și despre decizii. Și poate că Mia reprezintă un exemplu pentru noi, așa că de ce să nu îi citim povestea?

,,Mă întreb dacă l-aș putea simţi atingandu-mă. Dacă m-aş întinde pe pat, deasupra trupului meu, aș reuși să devin una cu el din nou? Atunci, l-aş simţi? Dacă îmi întind mâna fantomatică spre el, m-ar simţi? Ar incălzi mâinile pe care nu le vede?”

Titlu: DACĂ AȘ RĂMÂNE
Autor: Gayle Forman
Traducător: Manuela Bulat
An apariție : 2014
Editura: RAO
Nr. Pagini: 219
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 6177

Alte recenzii de la Gayle Forman:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 5 luni, 15 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments