Recenzie „Detectivul Alex Cross” de James Patterson

de | aug. 2, 2020 | Recenzii cărți

         „Detectivul Alex Cross” reuşeşte să doboare standardul de suspans cu care am fost obişnuiţi până acum în celelalte romane ale autorului.

Fiind al doisprezecelea roman din seria „Alex Cross”, ne sunt prezentate evenimente ce fac parte din trecutul fostului agent FBI, a cărui viaţă încă este marcată de dezastrul dispariţiei timpurii a soţiei sale. Cariera lui Cross era în plină ascensiune, fusese supranumit „Ucigaşul de Dragoni”, iar familia era pe cale să i se îmbogăţească, în curând, cu încă un membru. Dar într-o seară, în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile de soţ iubitor, luându-o pe Maria de la serviciu, un necunoscut a împuşcat-o. De când și-a dat ultima suflare în braţele sale, Cross a devenit o umbră, singurul motiv pentru care merita să trăiască fiind cei trei copii. În paralel, ne este relatată şi viaţa lui Michael Sullivan, poreclit şi „Măcelarul”, om al Mafiei şi care se face vinovat de o serie de violuri şi crime înfăptuite cu sânge rece.

Peste ani, Alex face o schimbare în viața lui. După ce pleacă din FBI, lucrează din nou ca psiholog. Viața lui alături de cei dragi pare să fie din nou în ordine. Are chiar șansa de a-și face o prietenă. Dar apoi, fostul partener al lui Alex, John Sampson, îi cere o favoare.

Este pe urmele unui violator în serie, unul al cărui mod brutal de operare include amenințarea victimelor cu fotografii terifiante. Cross și Sampson au nevoie de declarațiile acestor femei pentru a-l putea prinde pe violator, dar victimele refuză să le dezvăluie ceva despre agresor. Când unul dintre cazuri sugerează o legătură cu moartea Mariei, Alex ar putea avea ocazia de a-l prinde pe ucigașul soției sale.

Va avea oare șansa de a face în sfârșit dreptate? Sau este vorba despre obsesia lui?

„Nimeni nu te va iubi vreodată cum te iubesc eu.” Amintirea ei era peste tot în mintea detectivului Alex Cross, în tot ceea ce însemna viață, culoare și iubire. Răzbunarea era singurul catalizator care îl ținea în viață.

Titlu: DETECTIVUL ALEX CROSS
Autor: James Patterson
An apariție : 2012
Editura: RAO
Nr. Pagini: 344
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1646

Alte recenzii de la James Patterson:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Diana a fost redactor Booknation.ro și a scris 49 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments