Recenzie „Eseuri de îndrăgostit” de Alain de Botton

de | iun. 30, 2020 | Dezvoltare Personală, Educație, Ficțiune, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Eseuri de îndrăgostit m-a impresionat prin profunzimea de care a fost capabil autorul la frageda vârstă de doar 22 de ani. Alain de Botton înfățișează relația de dragoste din diverse perspective inedite, filozofice, realiste, diferite de ceea ce știm de peste tot. Este un amestec de ficțiune și nonficțiune, în care protagonistul analizează minuțios comportamentul propriu și pe cel al iubitei sale, Chloe.

Ideea faptului că dragostea în sine e inevitabilă, însă nu și dragostea pentru o anumită persoană, te face să recâștigi puțin controlul în fața sentimentului despre care ni se spune că ne cuprinde fără să ne dăm seama.

Iubirea noastră pentru cineva anume se naște tocmai pentru că avem deja o nevoie de dragoste preexistentă. Atunci când dorința de a iubi există dinainte de a întâlni o persoană, relația avansează repede, tocmai pentru că ai descoperit ceea ce aveai nevoie.

La începutul fiecărei relații există perioada de „idealizare” a celuilalt, timp în care vedem doar calitățile și refuzăm să cădem în deziluzie. Când ne privim în oglindă și ne numărăm defectele, apare nevoia de asumare a unei alte personalități pe care o creăm în funcție de aștepările pe care credem că le are celălalt de la noi. Însă nu ne putem ascunde toată viața.

Adevăratul test al unei relații este tocmai gradul de vulnerabilitate pe care suntem capabili să îl împărtășim cu celălalt. Ne iubește partenerul în ciuda defectelor pe care i le-am arătat? Chiar dacă nu suntem atât de încrezători pe cât părem, atât de puternici, sau atât de minunați?

Cartea e departe de romanticismul pe care îl vedem tot timpul la televizor, în filme și seriale, îl citim în cărți și ni se povestește de mici. Autorul folosește o abordare mai realistă asupra sentimentului iubirii, deși nu poți raționaliza complet o emoție. Însă dacă ești conștient de anumite aspecte care survin în aproape orice relație, poți conștientiza tiparele în care poate intrii sau semnele care să te facă să te retragi dintr-o legătură nepotrivită.

Recomand cartea tuturor adolescenților și tinerilor, este absolute minunată.

 

 

 

 

Titlu: ESEURI DE ÎNDRĂGOSTIT
Autor: Alain de Botton
An apariție : 2013
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 232
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1571

Alte recenzii de la Alain de Botton:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ana Mihai a fost redactor Booknation.ro și a scris 27 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ana Mihai aici.
Pasionată de frumos. Încântată de cărți, cafea, scris și dezvoltare.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments