De la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi.
Știți cum se zice, la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Urmăream demult cartea aceasta. Știam că e nonficțiune, știam că urmărește viața scurtă a unei fete care s-a dedicat fotografiei, pe lângă jurnalism și alte acte de curaj pe front. Ei bine, scurt și cuprinzător, n-a fost așa rea cum vorbește lumea, dar nici așa bună cum mi-aș fi dorit.
Viața fetei cu leica, Gerda Taro, pe numele ei adevărat – Gerta Pohorylle, este expusă din perspectiva a trei oameni cu care a avut relații apropiate: prieteni sau iubiți. Gerda este prima femeie fotograf ucisă pe front, iar înmormântarea ei, pe 1 august 1937, a scos tot Parisul în stradă. Poloneză cu origini evreiești, Gerda a fost luată în vizor și chiar arestată pentru activități antinaziste, fapt ce a determinat-o să părăsească țara și să se mute în Paris. Aici îl descoperă pe Andre Friedmann, alias Robert Capa, și, în același timp, pasiunea pentru fotografie. Tot aici îi cunoaște pe cei trei naratori cu care leagă relații de prietenie: Ruth, Georg și Willy.
Portretul Gerdei este într-adevăr impresionabil. Este o femeiușcă „pe care nu știi de unde să o apuci„, ale cărei interese nu aveau nimic în comun cu ceea ce visau fetele acelor timpuri: băieți frumoși, căsnicii bune, distracție, modă.
Nu este o gâscă înzorzonată, este excesiv de sinceră, este perfect conștientă de atuurile ei, este nonconformistă și lipsită de prejudecăți și aroganță închipuită și încăpățânată la extrem. Pentru fiecare dintre cei trei naratori, Gerda a reprezentat un ideal. Pentru Ruth Cerf a fost prietena sinceră și deschisă, strălucitoare și simpatică, imaginea eleganței, a feminității și a cochetăriei, care reușea să-i echilibreze perfect furia și afecțiunea pe care i le inspira în valuri.
Pentru Georg Kuritzkes a fost iubirea vieții, femeia la care încă visează cu ochii deschiși după decenii de absență, cu care încă poartă dialoguri imaginare, care i-a spulberat toate preconcepțiile și la nivelul căruia a simțit că n-a reușit niciodată să se ridice. Femeia care l-a învățat ce înseamnă optimismul și pragmatismul, care l-a provocat să creadă în visurile sale și să ia atitudine. Doar la ea a întâlnit acel tip de curaj care nu-i permitea să se dea bătută, ea l-a învățat să nu se împiedice de deziluzii și îndoieli, să se înarmeze cu cinism și sarcasm și să meargă până la capăt. Iar pentru Willy Chardack a reprezentat visul, visul unei iubiri a cărei pasiune nu se va stinge vreodată și după care va tânji toată viața.
Pentru toți trei, Gerda rămâne o iluzie, oricât de tare au iubit-o ei, deoarece ea nu le aparține lor. Este liberă, rebelă și ambițioasă, este „vulpea rubia, care n-ar renunța la niciun dram de fericire care poate fi furată prezentului.”
Gerda este un amalgam de contraste. Poate fi frivolă și superficială, la fel de ușor cum se poate transforma într-o stâncă de neclintit. Este imprevizibilă și isteață, și, mai presus de orice, vrea să trăiască. Și trăiește, dar mult prea puțin.
Dar Gerda nu este o fanatică, nu se aruncă cu capul înainte, nu provoacă pericolul. Ea are calitățile necesare pentru a face lucruri mărețe: este dură și rezistentă, este agilă și isteață, nu merge pe deviza „cu orice preț” ci își calculează pașii cu mare atenție, dar în ciuda acestor lucruri, este oprită. Pentru a-i stăvili avântul și entuziasmul a fost nevoie de masa de oțel a unui tanc.
Întotdeauna libertatea s-a plătit scump.
Alte recenzii de la Helena Janeczek:
