Alex Michaelides a crezut că ne poate amăgi cu o carte nu doar mediocră, dar copiată din diferite surse, pentru că citind-o, un sentiment omniprezent șoptea la ureche – undeva am mai văzut/auzit asta asta și nu am înțeles, încă, unde. Dacă a crezut că după succesul cu „Pacienta tăcută”, o să-i meargă strună cu „Fecioarele”, a avut dreptate. Cartea se cumpără, interesul este sporit. Însă, cei care au îndrăgit Pacientă și au rămas decepționați de Fecioare, a treia carte nu o vor mai cumpăra, pentru că… pentru că am multe motive, pe care, cu mare plăcere și dezgust în același timp, le voi enumera mai jos.
Scurtă prezentare: Mariana este un psihoterapeut specializat în terapia de grup, încă este întristată de moartea iubitului ei soț, care s-a întâmplat un an în urmă. Ea se întoarce fără tragere de inimă, în campusul universitar plin de memorie, unde povestea lor de dragoste a început, pentru ca să o consoleze pe nepoata ei, Zoé, după ce cea mai bună prietenă a ei, Tara, a fost găsită ucisă. Zoe îl suspectează pe unul dintre profesori, mai exact pe Edward Fosca, că a ucis-o pe Tara și, încurajată de fostul ei mentor, Mariana decide să rămână și să facă ceva cercetări, timp în care mai multe fete sunt ucise. Mariana este urmărită de unul dintre pacienții ei de acasă și întâlnește un bărbat mai tânăr care pretinde că este clarvăzător și este convins că au un viitor romantic împreună, datorită viziunilor sale.
Primul lucru la care am atras atenția este clișeul bine cunoscut: eroina este o veșnic suferindă, trădată și pudica care știe tot și pune diagnoze fără a consulta cartea medicală. Oameni sănătoși nu mai există, nici măcar în cărți. Ea trăiește în amintirea soțului decedat. Desigur, aceasta nu poate trece peste, Mariana încă se simte responsabilă pentru această tragedie, însă, nu acceptă acest comentariu când îi este încriminat. Miroase a ipocrizie.
În carte se presupune că ucigașul este cunoscut încă de la bun început, pentru că are unele calități pe care eroina le consideră a fi inacceptabile, de ex: inteligență, șarm, tenacitate, sex-appeal, un bărbat obișnuit nu le poate avea, însă un ucigaș da, sau doar faptul că este bărbatul care iubea și adora atenția fetelor tinere, care mai și dormeau cu el din când în când. Șocant! De-ar ști Michaelides că în fiecare instituție există câte un Edward Fosca 🙂 Și mai amuzante erau momentele în care Mariana construia în sinea ei, crimele care s-au descoperit, știa exact cum gândește ucigașul nostru, doar îi psihoterapeut, ce Dumnezeu! Apropo, domnul profesor a omorât câteva studente, care colac peste pupăză, făceau parte din societatea secretă „Fecioarele”, un titlu legat strâns de mitologia greacă. Naiva de mine a crezut că o să afle mult mai multe detalii despre acest aspect, mitologia greacă este un domeniu minunat și interesant, pofta-n cui, mai interesante sunt prejudecățile doamnei Mariana. P.S. Acest club exista doar pentru că era favorizat de profesorul nostru mult prea perfect!
Nepoata ei, Zoe, care studiază la acea universitate și este o fostă „fecioară”, „toarnă benzină” în focul mătușii sale atât de evident, încât urlam de nervi când aceasta-i cumpăra gogoșii!
Structura cărții: De ce buddha și toți sfinții cerului, autorul a decis să face capitolele mici de 3 pagini? Să mascheze oare lipsa de subiect și moartea căprioarei în mijlocul pădurii prințesei adormite? Static și fără o logică a unui suspans crescând.
Dialogurile „geniale”. Da, atât de geniale, încât bufneam în râs, ori de câte ori Mariana se adresa cuiva, Zoe venea cu explicații, polițiștii răspundeau la întrebări sau Fosca încerca să o îmbuneze pe psihoterapeuta noastră flămândă de sânge și justiție. Hercule Poirot plânge într-un colț…
Dacă e să vorbim despre personaje, inima-mi este frântă, cât sunt ele de colțuroase, tăiate ca din topor, și necredibile. Poate cineva va considera că sunt mofturoasă, nu neg, am citit multe thrillere, detective, și deja am o închipuire a ceea ce înseamnă suspans și subiect care te va ține nopțile nedormite, care creează frământări ale deznodământului și-ți va acorda întrebarea de top: cine Dumnezeu este personajul care distruge lumea autorului nostru, care a îndrăznit să facă această carte atât de interesantă și te împinge involuntar să o recomanzi în stânga și-n dreapta.
Despre final nu mai pomenesc, pentru că rezolvasem misterul încă de pe la pagina 30, iar asta a pus capacul dragostei și a admirației mele pentru munca lui Michaelides. Un dialog de final mai caraghios și amuzant nu am mai citit până acum, toată lumea este nesimțită, trădează, doar eroina noastră este martira care încearcă să salveze suflete, serios?! I-am dat 2 puncte și 5 doar pentru simplul fapt că mi-a trezit interesul să citesc din nou despre mitologia greacă și am apreciat în proporție de 30% nucleul subiectului.
un P.S. pentru scriitor: chiar crezi că nu suntem în stare de ceva mai bun? Este o insultă crasă acest nivel de roman psihologic, thriller, detectiv, you name it! Mă simt ofensată!
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Alex Michaelides:
