Îmi pare rău, sunt așteptată… îmi păruse inițial o poveste oarecum dificilă salvată de euforia personajelor. Această euforie mi s-a transmis și mie încet, încet, captivându-mă și dorindu-mi să citesc mai mult. Și bine am făcut. Pierdeam o lectură altfel, o poveste presărată cu renunțări, regăsiri, dezamăgire și iubire, alegeri făcute în pripă, decizii impulsive.
― Trei lucruri: două recomandări și o întrebare. Pentru început, recomandările: să nu-mi mai faci figura de ultima oară și pune-te pe treabă.
Ce oroare, fusesem dojenită ca în liceu!
― Promit, i-am răspuns, încercând să-i dau de înțeles că-mi pare rău.
― Întrebarea: de unde știi o engleză atât de subtilă?
M-am umflat în pene ca un cocoș de lupte și i-am adresat un zâmbet ucigător.
― Așa m-am născut!
A ridicat din sprânceană. E prost sau ce? Bătrânilor trebuie să le explici totul.
― Mama este englezoaică. Tata a avut ideea să-și termine studiile de arhitectură în Anglia…
― Bine, scutește-mă de povestea cu oul și găina, sunt sătul de asta. O să afli mai multe despre slujba ta săptămâna viitoare. Weekend plăcut și, nu uita, luni să nu întârzii! Nu voi mai tolera
nicio întârziere de-acum încolo. Și, ai milă, schimbă-ți ținuta…
Agnès Martin-Lugand ne învață ce înseamnă lașitatea și ce efecte produce asupra deciziilor noastre. Ne arată ce se întâmplă când alegem calea ușoară, când fugim de sentimente și cât putem pierde atât din viața noastră cât și din viața celor din jur. Îmi pare rău, sunt așteptată… ne arată o viață pe fugă. O fugă de realitate, de sentimente, de noi.
― Ai o sclipire în ochi când vine vorba de Marc! Și asta dintotdeauna! Pentru noi toți, a fost mereu evidentă chestia asta dintre voi. Erați mai rău ca siamezii! Cum făcea unul un pas, celălalt făcea la fel, vă…
― Și ce! Eram copii, aveam douăzeci și cinci de ani!
Yaël era spiritul distracției, voioșia vieții, liantul grupului. Până în ziua când totul s-a năruit. Proaspăt absolventă a facultății, visul lui Yaël nu însemna, în nici un caz, închiderea ei într-un birou, ascultând indicațiile unui șef și mergând zilnic la serviciu, îmbrăcată la patru ace. Nicidecum. Yaël avea să profite cât mai mult de viață. Avea să se distreze și să guste cât mai mult din anii tinereții. O decizie a unuia, necunoașterea celuilalt o va transforma însă radical pe Yaël.
Dezinvoltura sa îi oferă șansa de a fi angajată ca și interpret. Deși acceptase postul mai mult ca un experiment făcut pe propria persoană, plecarea subită, fără nici o explicație, a prietenului Marc, o ”obligă” indirect pe Yaël să acopere acel gol lăsat de dispariția bunului său prieten. Astfel ajungem, ca zece ani mai târziu să facem cunoștință cu o Yaël meticuloasă care nu are timp nici pentru propria-i familie. Ambițioasă și perfecționistă, ținta ei este să devină asociată în cadrul firmei, ceilalți oameni neavând nici un loc în viața acestei noua Yaël obsedată și dedicată total locului de muncă.
― Când îți spuneam că nimeni nu trebuie să se amestece în cariera ta, voiam pur și simplu să spun că nu trebuie să renunți la ambițiile tale din cauza persoanei cu care trăiești. Când faci așa, într-o zi sau alta o dai în bară și sfârșești prin a-l face pe celălalt responsabil de eșec. Nu trebuie să se pună problema unei alegeri.
După zece ani de absență totală, îl regăsim pe Marc. Sau mai exact, Yaël dă accidental peste Marc. În ciuda faptului că toți membrii grupului îl primesc înapoi pe Marc cu brațele deschise, Yaël nu este pregătită să-i ierte dispariția bruscă. Ranchiuna și golul ce a acoperit-o timp de zece ani nu poate fi înlăturat ușor. Iar Yaël nu mai este omul cald și exuberant de la douăzeci și cinci de ani. Va fi pregătit Marc să facă față acestei persoane necunoscute? Dar Yaël va putea să reia legătura cu Marc și să-i ierte plecarea? Și totuși, ce anume l-a făcut pe Marc să plece, în primul rând?
Îmi pare rău, sunt așteptată… este o lectură uluitoare ce te poartă pe urmele deciziilor luate din motive greșite, te pune față-n față cu consecințele deciziilor tale și te obligă să realizezi ce pierzi în drumul tău spre nicăieri. Agnès Martin-Lugand ne pune să înfruntăm oamenii și lucrurile supărătoare și nu se le substituim. Substitutul este doar o amăgire a ceea ce ne dorim și simțim ce nu va putea niciodată să înlocuiască fericirea și iubirea pe care ne-o dorim cu adevărat.