Recenzie „În mintea celorlalți” de Nicholas Epley

de | oct. 22, 2019 | Dezvoltare Personală, Recenzii cărți, Sociologie

În calitatea mea de cititor am încercat tot felul de direcții ale lecturii. Am mers pe varianta clasică a titlurilor fundamentale. Am gustat din plin proza scurtă. Am cochetat cu poezia. În linii mari, mi-am dezvoltat un apetit feroce vis-a-vis de cărțile cu adevărat bună. În ultima perioadă de timp, am decis să citesc cât mai multă știință interactivă. Practic, lecturile mele se încadrează în limitele acelor studii de știință, care nu au nimic din izul academic obișnuit. Ele sunt mai degrabă un fel de hrană pentru creier, în momentele când rutina se instalează încet, dar sigur.

Bun, în ajutorul meu sar câteva colecții de carte, în care cu siguranță pot găsi cele mai relevante titluri din cele mai interesante domenii ale științei aplicative. Una dintre colecțiile favorite este Versant de la Editura Vellant. Aceasta înglobează în sine volume de carte care au transformat percepția cititorilor asupra unor subiecte de relevanță majoră. Este cazul cărții „În mintea celorlalți” semnată de talentatul Nicholas Epley, Profesor John Templeton Keller. Acesta a obținut doctoratul în psihologie la Universitatea Cornell, în 2001 și a fost asistent universitar în cadrul Departamentului de psihologie al Universității Harvard până în 2005. Studiile sale au fundamentat mai mult de 50 de articole științifice apărute în peste 20 de publicații și au fost finanțate constant de Fundația națională pentru știință și de Fundația John Templeton. A scris pentru New York Times și Chicago Tribune, fiind numit un „profesor de urmărit” de către Financial Times, și este câștigătorul Premiului pentru inovație teoretică acordat în 2008 de Societatea pentru psihologia socială și a personalității. În 2011, Asociația Americană de Psihologie i-a acordat Distinsul Premiu Științific pentru Contribuții aduse Psihologiei.

Impresionant curriculum vitae, nu? Dacă la prima vedere vă poate părea genul de autor narcisist, care nu pierde o ocazie în plus de a scrie o carte despre propria genialitate, vă înșelați amarnic. Lucrarea acestuia este o îmbinare interactivă de studiu psihologic, sociologic și evolutiv, trasând anumite concluzii pertinente pe marginea unui subiect extrem de sensibil: percepția umană. Da, anume acest subiect central l-am perceput de-a lungul lecturii. Evident, referințele la citirea gândurilor sunt și ele organic încadrabile în text, acestea fiind doar mici fragmente din întreg studiul. Cartea „În mintea celorlalți” este de fapt o demonstrație elocventă a manierei în care percepția noastră despre oameni, despre realitatea înconjurătoare poate fi distorsionată în mod voit sau insesizabil.

Cert e că acest volum nu vine să ofere răspunsuri evidente sau să te învețe metode eficiente de manipulare, ci să îți descopere diversitatea fenomenului de percepție. O chestie aparte pe care am gustat-o din plin este faptul că dezleagă multe problematici din domeniul interacțiunii umane, în special în sfera colaborărilor profesionale. De ceva vreme, acest subiect mă interesează în mod special. Iată doar două pasaje care chiar răspund la dificultățile pe care le traversează orice angajat:

  1. Prin considerație că angajații lor ar avea motivații simpliste, șefii trec cu vederea adevărata profunzime a minților angajaților lor și, astfel, nu reușesc să le ofere acestora ceea ce îi motivează cu adevărat„. Epley practic dă răspuns la deficiențele existente în foarte multe dintre mediile sociale în care activează subiecți și există carențe de dialog.
  2. Tratează-i cu respect și pe cei din birouri, și pe muncitori, încurajează-I să gândească în mod independent, permite-le să ia decizii și fă-i să se simtă conectați la un efort important„. Chestia asta e mai potrivită să fie imprimată cu fier încins pe creierul fiecărui angajator. Da, asta sună dur, dar să fim realiști. Care e procentajul angajatorilor cu adevărat dedicați echipei pe care o gestionează? Unul infim. Iată de ce e imperativ necesară o transformare de mentalitate.

Reușita acestei cărți e că însumează perfect analiza cu impactul psihologic, oferind o perspectivă de ansamblu unor fenomene acute. Nicholas Epley nu își arogă rolul de atotștiutor. El doar deschide niște paranteze și pornește o discuție despre anumite subiecte unanim problematice. De aceea, cartea lui este ușor de citit și destul de reușită, în aspectul analizei sociale și psihologice.

Titlu: ÎN MINTEA CELORLALȚI
Autor: Nicholas Epley
An apariție : 2018
Editura: VELLANT
Nr. Pagini: 352
Limba: Română
Gen Literar: Stiinte
Nota recenzorului: 8 / 10
Vizualizari recenzie: 1926

Alte recenzii de la Nicholas Epley:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Corina Moisei este redactor Booknation.ro de 9 ani, 9 luni, 1 zi și a scris până acum 126 articole. Se află pe poziția 8 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Corina Moisei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments