Recenzie „Inocenții” de Ioana Pârvulescu

de | nov. 14, 2020 | Beletristică, Familie, Literatura Română, Memorii, Recenzii cărți

Inocenții de Ioana Pârvulescu„Inocenții” este un roman minunat scris de Ioana Pârvulescu. A fost publicat în anul 2016 și după părerea mea conține elemente semi-autobiografice. Sau mai bine zis memorii din copilăria autoarei la Brașov. Dar cartea de față este cel de-al treilea roman scris de autoarea română, după volumele „Viața începe vineri” din 2009 și „Viitorul începe luni” din 2012. În plus, în acest an Ioana Pârvulescu a mai publicat un roman, „Prevestirea”.

„Inocenții” de Ioana Pârvulescu este o lectură de suflet, un fel de amintiri din copilărie, în care ne regăsim cu toții, cu un scenariu ușor schimbat

Mi-a plăcut tare mult acest volum. Este înduioșător. Evocă amintiri care mă fac și pe mine nostalgică. Revenind într-un trecut îndepărtat în care totul era mai ușor, mai simplu și mai aventuros. Este un roman călduros care se citește ușor, oferind o poartă deschisă spre visare, spre vremurile trecute, din copilărie. Este o lectură perfectă pentru adulți și copii totodată.

Romanul mi-a adus aminte de alte volume celebre cu și despre copii și tineri: „La Medeleni”, „Ulița copilăriei” și „În casa bunicilor”. Casa din carte împreună cu lucrurile sale este personificată. Nu este doar un loc, un spațiu de joacă. Este o persoană, o stare, o poveste în sine. Casa de pe strada Maiakovski din Brașov joacă rolul unui personaj la fel ca și ceilalți ce se perindă prin poveste. Fără ea, nimic nu ar fi la fel.

Mă bucur nespus de mult că am putut citi această carte frumoasă

Recent am citit o eniclopedie despre hygge, termenul danez pentru stare de bine, confort fizic și psihic. Și îndrăznesc să precizez că volumul „Inocenții” este perfect pentru a-ți induce o asemenea stare minunată.

Povestea e despre patru copii, verișori, frați și nepoți și despre adulții din casa fermecată, „fostă și viitoare Sfântul Ioan” din Brașov. Clădirea veche, dar plină de unghere ascunse și nișe numai bune de tăinuit comori, este martora întâmplărilor minunate prin care trec locuitorii ei. Ea este mai mult decât o simplă casă. Este un cămin plin de căldură și de emoții frumoase, chiar dacă nu toate momentele petrecute în ea sunt fericite.

Adulții se mai ceartă, copiii se mai ciondănesc, casa își mai pierde din trăinicie odată cu trecerea timpului. Dar va rămâne mereu în amintirea locatarilor ei. Mai ales pentru că i-a protejat și i-a cuibărit în ea atâta timp, în ciuda schimbărilor ce au venit cu anii. Casa ține păstrate secrete vechi și noi și este acolo mereu pentru cine știe să o aprecieze. Este ca un membru al familiei extinse din ea.

Romanul „Inocenții” de Ioana Pârvulescu este o splendidă rememorare a copilăriei pierdute. Un deja-vu în cuvinte pentru majoritatea dintre noi. O recomand din tot sufletul! Nu are cum să nu stârnească ceva emoții fiecărui cititor, aducându-i aminte de propria copilărie.

Titlu: INOCENȚII
Autor: Ioana Pârvulescu
An apariție : 2016
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 348
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 4473

Alte recenzii de la Ioana Pârvulescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

5 1 vote
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 7 luni, 24 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Alexandra

Foarte buna recenzia. Like!