Recenzie “Instrumentele” de Phil Stutz și Barry Michels

de | mai 7, 2023 | Dezvoltare Personală, Lecturi Motivaționale, Recenzii cărți

De data aceasta vă supun atenției cartea “Instrumentele” de Phil Stutz și Barry Michels, pe care am citit-o ca urmare a recomandărilor primite de la două prietene. Subtitlul cărții este de asemnea incitant – Transformă-ți problemele în curaj, încredere în sine și creativitate.

Dacă ești furios pentru că cineva te-a supărat sau te-a nedreptățit, dacă te temi de o confruntare, dacă ai o problemă de sănătate și nu știi cum să le abordezi, atunci cartea aceasta îți poate fi de folos. Nu, cartea nu te învață să rezolvi problemele, ci cum să te poziționezi în fața aversiunilor vieții. Atitudinea face diferența.

Așadar, cine nu are probleme să nu citească această carte, altfel se va plictisi serios.

Avocatul Barry Michels a aplelat la psihiatrul Phil Stutz pentru rezolvarea unor probleme. După ce i-a urmat recomandările, Barry Michels a renunțat la cariera de avocat și a îmbrățișat altă carieră, deschizând un cabinet de psihoterapie. Între cei doi s-a statornicit o legatură care a fost fructificată ajungându-se la scrierea acestei cărți. Am constatat că latura teoretică se împletește cu cea practică, exemplele din viața lui Barry Michels fiind foarte sugestive.

Cei doi autori susțin că fiecare om ar trebui să își urmeze propriul parcurs, ținând seama de cinci factori esențiali, enunțați de ei într-o manieră inedită. Ca să fie simplu de aplicat, la finalul fiecărui capitol care descrie un intrument găsim rezumatul precum și detalii privind modul în care să îl aplicăm.

Am perceput cele cinci tehnici anunțate inițial ca fiind, de fapt, cinci moduri în care ar trebui să privim dificultățile pe care le întâlnim. Deși sunt simple și la îndemâna tuturor, marea majoritate a oamenilor nu le aplică. Chiar și autorii au recunoscut că atunci când au fost confruntați cu anumite evenimente de viață s-au lăsat purtați de val și le-a fost greu să își urmeze propriile sfaturi.

Ce m-a atras la acestă carte? Tonul natural și echilibrat. Barry s-a bucurat că terapeutul său nu și-a impus punctul de vedere și i-a lăsat și liberul arbitru. Citind cartea am avut același sentiment. Liberul arbitru e la noi, noi suntem aceia care decidem cum să reacționăm în fața diferitelor contexte de viață.

 

Titlu: INSTRUMENTELE
Autor: Phil Stutz
,
Barry Michels
An apariție : 2012
Editura: ADEVAR DIVIN
Nr. Pagini: 333
Limba: Română
Gen Literar: Self Help
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 4407

Alte recenzii de la Phil Stutz:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Elena Constantin este redactor Booknation.ro de 5 ani, 6 luni, 12 zile și a scris până acum 86 articole. Se află pe poziția 10 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Constantin aici.
❝ Pasionată de lectură și de psihologie, îmi place să încurajez dezvoltarea unei vieți armonioase. Valorile personale sunt: autocunoaștere, dragoste, prietenie, bunăstare, spiritualitate. ❞
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments