Ignoranța este pământul fertil în care răutatea, lăcomia, lașitatea și prostia își înfig rădăcinile. Valorile pozitive ale unui om trebuie educate. Nu ne naștem buni, învățăm să nu fim răi. Putem face rău, lăcomia ne poate domina, lașitatea ne poate sugruma, prostia poate înflori dacă baza educației nu există. Grație educației, înclinațiile naturale negative pot fi reduse, deoarece este ușor să fii prost. Oricine poate juca rolul unui prost și excela, greu este să-ți canalizezi egoismul instinctual astfel încât să-l anihilezi, să-l reduci la statut de inofensiv.
Haosul este principiul fundamental al Universului iar noi suntem, fiecare-n parte, o bucățică de univers. E firesc ca pentru a ne încadra în imaginea de ansamblu autodistrugerea să ne fie caracteristică dominantă. Fără Haos, nimic nu se mișcă în lume. Fără Haos, noi nu existăm. Noi, înșine, generăm Haos, îl alimentăm cu fiecare acțiune.
Ce propune autorul este o combinație de parabolă distopică și tragedie absurdă și grotescă care fără prostie nu s-ar putea înfăptui. Este despre convingerea arogantă că meritam „să trăim bine” chiar dacă n-am făcut nimic pentru asta. Este despre așteptări nerealiste, este despre înclinația omului de a aștepta să fie salvat fără să-și pună întrebarea dacă merită această salvare. Dacă salvarea lui este benefică planetei sau are rost. Expune tendința de a ne concentra pe lucruri infime și iraționale, ignorând voit cadrul și situația generală. Un fel de țara arde și baba se piaptănă. Este o carte pesimistă, autorul parcă ar vrea să ne convingă că nu există consolare sau bucurie în viață. Că orice încercare de a te împotrivi implacabilității destinului este inutilă și fără sens. Că nu suntem în stare să vedem dincolo de aparențe și banalități. Că omitem voit ceea ce contează și ce e important. Că ne interesează doar bunăstarea și satisfacerea imediată a unor nevoi primare, că ne irosim viața fugind după iluzii fade.
Frazele sunt interminabile, cartea este densă fără urmă de dialog. Traducătoarea (care a făcut o treabă minunată) a declarat că s-a simțit aruncată într-un torent, a înotat în fraze și începutul a fost dificil, dar după ce a prins ritmul plăcerea înotului a venit firesc. Și cam asta simți citind. Te lupți cu lipsa punctului, cu explicațiile din interiorul explicațiilor, cu detaliile care se adaugă parantezelor, cu gândurile personajelor aruncate fără semne de punctuație în timpul conversațiilor. Este o provocare, dar care se depășește firesc, fără chin. Pe principiul, pofta vine mâncând. Pentru ca la final să realizezi că nu te deranjează și îți dă senzația că autorul, spunându-și povestea, ți se adresează direct. Este un monolog la care ai asistat având doar rol de ascultător și care a fost stenografiat și publicat fără editare. Este o bijuterie originală.
Este despre modul în care punem în balanță problemele majore și lucrurile banale și inutile.
Cum e posibil ca un singur bine să nu fie suficient pentru ca binele să învingă, în schimb un singur rău să fie suficient ca răul să fie victorios.
De ce se naște omul? Care este sensul vieții? De ce trăiești? Cum anulezi senzația de inutilitate? De gol, de pustiu, sterp și fățarnic? Ce trebuie să faci pentru a lăsa o urmă pozitivă după ce dispari?
Este omul doar un monstru? Intențiile bune sunt doar minciuni care maschează lipsa de scrupule? Trăim convingându-ne că suntem buni, dar uitând să aplicăm binele și să folosim adevărul? Ne ascundem în spatele credinței și-l folosim pe D-zeu pentru a ne deculpabiliza? Ne căim și spovedim azi și mâine, puri, ne punem iarăși masca milostivirii și o luăm de la capăt? Strângem iar păcat după păcat, vină după vină, umplem sacul și când devine prea greu de dus, fugim și-l deșertăm sub anteriu și ne vedem la nesfârșit de ciclul acesta vicios și inutil? Este credința un calcul perfid prin care ne autoproclamăm inocenți și exploatați, pentru a ne justifica cruzimea, micimea și intoleranța?
Autorul face o caracterizare generală a ungurului desființându-i umanitatea și empatia. Hunnia este o țară tristă, locuită de cea mai dezgustătoare specie de pe pământ. Cere un călău suprem care să radă de pe fața pământului această specie detestabilă și respingătoare, să o șteargă din evidență, să fie considerată o eroare, un pericol catastrofal pentru întreaga omenire. Și pentru că penița este în mâna lui, Apocalipsa este iminentă.
Cartea zugrăvește o Apocalipsă umbrită de un eveniment banal. Întoarcerea baronului este un eveniment exagerat, sensul acestei întoarceri este inversat. Este o înfrângere expusă prin ochii unui public credul și naiv și afișată ca o victorie. Este ultimul pas pe care un oraș întreg aflat pe buza prăpastiei îl face în gol. Este o tragedie grotescă îmbrăcată în haine de sărbătoare. Este povestea împăratului dezbrăcat, plimbat pe străzi, ridicat la rang de perfecțiune și adulat de o mulțime oarbă. Este despre infatuare, naivitate, manipulare, slugărnicie, ignoranță şi conformism de turmă. Este despre modul în care oamenii reușesc să transforme toate aceste valori negative în surse de inspirație și de mândrie. Este despre cât de ușor ne lăsăm influențați și cât de frică ne e să luăm atitudine chiar și atunci când este evidentă prostia promovată. Oare nu ne merităm soarta? Oare nu luptăm inutil toată viața contra curentului?
Alte recenzii de la Laszlo Krasznahorkai:
