Recenzie ”Leagănul respirației” de Herta Muller

de | ian. 10, 2017 | Recenzii cărți

Inspirat din convorbirile Hertei Muller cu Oskar Pastior, care îi povestește despre viața și experiențele lui ca deportat, romanul ”Leagănul respirației” este o capodoperă inestimabilă, nu neapărat prin descrierea ororilor din lumea concentraționară, ci mai degrabă prin analiza pertinentă a fragilului hotar dintre uman și inuman, acolo unde națiile, părți beligerante, prinse într-un sângeros și nemilos conflict, își eliberează frustrările, indiferent de ce parte a baricadei se află.

Care este granița dintre bine meritata pedepsire a călăului și  alunecarea în bezna bestialității? Care este momentul în care poporul eliberator se transformă într-o bestie care pornește în căutare de trofee care să-i potolească setea incomensurabilului orgoliu?

Acestea sunt întrebările pe cocoașa cărora Herta Muller clădește o strălucitoare capodoperă, un fel de recunoaștere a tulburătoarelor vremuri în care omul numai era om, apropiindu-se, ba uneori chiar cufundându-se întru totul în animalitate în numele dreptului de a cere satisfacție sub pretextul înșelătoarei cunune de lauri a învingătorului.

Descrierea luptei dintre umanitate și animalitate, într-un flămând lagăr din Uniunea Sovietică, este absolut fabuloasă, ritmul povestirii purtând cititorul între naivitate și repulsie, între oroare și furie, ajungând. odată cu prizonierii lagărului ,să constate cum bestialitatea încarceratorilor se transformă, în mod paradoxal, într-un cotidian inevitabil, pe care unii ajung să-l accepte, inhalându-l cu un curaj demențial, învelit în hilarul unor situații imprevizibile din care se nasc diamante de trăiri ascunse de privirile celorlalți în mocirla atrocităților.

Cenușiul situațiilor reprobabile prinde din zbor anumite petece de lumină difuză, legând și dezlegând, suturând speranța, iluzia și desnădejdia în anticamerele unor oameni prinși în vâltoarea unor timpuri în care ștreangul era pe buze mai frecvent decât numele divinității.

O care pe care vă sfătuiesc să nu o ratați!

Titlu: LEAGĂNUL RESPIRAȚIEI
Autor: Herta Muller
An apariție : 2010
Editura: HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 290
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2475

Alte recenzii de la Herta Muller:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mirela Barbalata

Banuiesc ca este o carte ce merita citita. De altfel o si recomanzi 🙂 . Totusi , nu este genul meu. Sincer, nu cred sa ajung sa o citesc. Dar, niciodata sa nu spui niciodata……dupa cum este o vorba din batrani 🙂