Ian McEwan s-a recomandat ca unul din autorii elitiști ai Marii Britanii contemporane. Stilul inconfundabil, maniera în care schițează portretele de familie, scenele cotidiene și felul în care detaliază imaginile emoționale i-au conferit pe bună dreptate piedestalul literar.
Romanul ”Legea copiilor” se încadrează de minune în șablonul literar, creat de McEwan. O istorie profundă pe fundalul unui utilitarism britanic comun. Un destin feminin versus o tragedie infantilă. Fiona, eroina centrală, este o judecătoare specializată pe cauze familiale, care traversează o dramă maritală, iar viața ei ia o turnură deosebită, atunci când pe biroul ei ajunge cauza unui adolescent, Adam, bolnav de leucemie, care refuză din motive religioase, perfuziile de sânge.
Din acest moment, romanul traversează o sumă de metamorfoze, aducând eroii mai aproape și circumcizând adevărul, într-un mod aproape perfid. Limbajul lui McEwan, procedeele artistice și construcția întregii lucrări îi dă o anumită tentă fabulistică, lăsând cititorului oportunitatea meditației asupra detaliilor existente.
Ca jurist de profesie, am apreciat limbajul juridic, descrierile sistemului justiției britanice și mai ales, profesionalismul pe care îl elogiază personajele, prototipul cărora vine din situații reale cotidiene. Totodată, romanul reușește să evidențieze caracteristicile societății britanice, victimă a unei anumite superficialități voalate.
Recomand lucrarea ca pe un must-read pentru cititori elevați, iubitori de lecturi anglofone!










