Recenzie „Lista de invitați” de Lucy Foley

de | iul. 19, 2021 | Horror și Thriller, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Cred că atmosfera a făcut toată cartea. Imaginea insulei bătută de vânturi, bântuită de fantome și ruptă total de continent a adâncit suspansul și misterul. Dar nu este singurul plus al cărții care mi-a plăcut mult și care cred că are toate ingredientele unui thriller de succes. Are suspans, are mister, are dezvăluiri neașteptate și secrete bine păstrate, are relații de prietenie bazate pe lucruri nu tocmai onorabile, are personaje bine creionate, are un ambient înfricoșător.

Am citit „Lista de invitați cu accelerația turată la maximum. Are un ritm dinamic, acțiune trepidantă, relații bizare, care sub masca prieteniei ascund frustrari și ură ce schimbă datele problemei de n ori și te obligă să regândești motivele și identitatea criminalului și ne propune o victimă pe care ți-e imposibil s-o percepi ca victimă.

Ce căutăm totuși pe această insulă izolată? Ei bine, participăm la o nuntă exclusivistă, care se dovedește a fi până la urmă pasul final pentru ca unii dintre invitați să dezgroape secrete vechi, să scoată scheleții din dulap la dans și să clarifice trecutul.

Capitolele sunt redate succesiv din perspectiva câtorva personaje: Jules, mireasa, Olivia, domnișoara de onoare, Hannah, soția celui mai bun prieten al miresei, etc.

Mirele, Will, este un carismatic star TV care găzduiește o emisiune de divertisment ce se bazează pe supraviețuirea în sălbăticie, în condiții extreme. Este o emisiune ce beneficiază de succes și pare că Will știe cum să-și pună în valoare farmecul natural pentru a obține tot ce își dorește. Jules și Will par cuplul perfect. Amândoi sunt persoane publice ce beneficiază de un anumit interes mediatic, ambii sunt determinați, ambițioși și carismatici, au personalități puternice ce par a-i domina pe cei cu care intră în contact. Și cu toate acestea, ți-e imposibil să-i placi. De fapt, marea majoritate a personajelor au caractere detestabile și Lucey Foley a făcut o treabă minunata în creionarea lor.

În timp ce invitații își fac apariția pe insulă, suntem purtați din prezent în trecut descoperind că fiecare are un secret sau o traumă pe care încearcă să o ascundă cum poate mai bine. În spatele fațadei de oameni fericiți există regrete, frustrare, vină și multă ură. Pe măsură ce vechi dușmănii ies la suprafață și facem cunoștință cu membrii unui grup secret din colegiu cu hobby-uri crude practicate pentru a-și testa adrenalina, mirii încep să aibă temeri că nunta lor atât de atent și minuțios organizată se transformă într-un fiasco. Iar cadavrul care apare chiar după tăierea spectaculosului tort transformă nunta într-un eveniment de neuitat, dar nu și plăcut. Finalul este exploziv, fiecare piesă a poveștii intrând perfect la locul ei. Multumesc Libris.ro pentru carte.

Un thriller captivant, redat spectaculos, fix pe gustul meu care se citește pe repede înainte și care nu te lasă cu nicio întrebare. Recomand.

Titlu: LISTA DE INVITAȚI
Autor: Lucy Foley
An apariție : 2021
Editura: TREI
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2378

Alte recenzii de la Lucy Foley:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Angela este redactor Booknation.ro de 7 ani, 5 luni, 27 zile și a scris până acum 623 articole. Se află pe poziția 3 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Angela aici. Angela are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments