Recenzie Manuscrisul găsit la Accra de Paulo Coelho

de | nov. 26, 2014 | Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți, Spiritualitate

manuscrisul_gasit_la_accraÎnainte de bătălia pentru Ierusalim din 14 iulie 1099, locuitorii din Orașul Sfânt (musulmani, creștini, evrei) se adună în piața Orașului pentru a-l asculta pe Coptul, un înțelept grec. În pofida insistențelor locuitorilor, acest înțelept nu le vorbește despre bătălia mult temută, sau despre tactici militare.

În schimb, Coptul le vorbește despre învățămintele dobândite din viața de zi cu zi, despre provocările și greutățile care ne transformă , suferințele prin care trecem.

Le spune acelor oameni că nu ești  învins cu adevărat decât atunci când ai renunțat, când într-adevăr crezi că totul este pierdut. Coptul ne învață că trebuie să ne bucurăm de noua zi pe care ne este dat să o trăim de parcă ar fi ultima, sa observăm strălucirea soarelui, prospețimea văzduhului, frumusețea apei.

Acesta spune că schimbarea face parte din calea nebănuită a naturii și că niciodată nu suntem legați de lucruri pe care credem că le cunoaștem.  Înțeleptul grec  sfătuiește locuitorii Ierusalimului să fugă din calea monotoniei, mai ales atâta timp cât le este permis să viseze.

Coptul spune că nici o formă pe care ar putea să o ia iubirea nu este greșită, deoarece Dumnezeu nu iubește nimic  mai mult decât dragostea pură, izvorâtă din sentimente sincere și nobile. Dumnezeu este viață, deci Dumnezeu este iubire. Înțeleptul ne învață că trebuie să mergi mai departe pentru că a renunța nu este niciodată soluția.

Întrebărilor despre dragoste, viață, singurătate, sex, dezamăgiri, loialitate, prietenie, teamă, viitor, și multe altele,  Coptul  le răspunde cu sufletul și mintea deschise.

O altă carte marca Paulo Coelho menită să-ți răstoarne universul cu susul în jos, menită să te determine să reflectezi asupra vieții tale și a profunzimii gesturilor, vorbelor, rolului tău pe acest Pământ, menită să te facă privești cu noi ochi lumea din jurul tău, să descoperi o undă de lumină în cele mai întunecate cotloane, o urmă de speranță în cele mai dificile situații.

Titlu: MANUSCRISUL GĂSIT LA ACCRA
Autor: Paulo Coelho
An apariție : 2012
Editura: HUMANITAS FICTION
Nr. Pagini: 189
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3878

Alte recenzii de la Paulo Coelho:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Denisa Mona a fost redactor Booknation.ro și a scris 47 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Denisa Mona aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments