Anul 2015 a început. În fiecare an, noi românii, avem pe parcursul lunii ianuarie mai multe motive de a sărbători. De la ziua Sfântului Vasile până la Unirea celor două Principate, undeva pe la mijloc se strecoară un alt mare moment: nașterea poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu.
Cu riscul de a fi subiectiv în această recenzie, pentru mine Eminescu fiind o personalitate foarte dragă, doresc să vă prezint o carte pe care literalmente am „devorat-o” într-o săptămână. Este vorba despre „Mărturii despre Eminescu”.
În mod normal ar trebui acum să scriu autorul dar aici vine partea magnifică, avem 72 (de autori) la număr. Putem totuși spune că persoana care s-a ocupat cu editatul acestui monumental volum este domnul Cătălin Cioabă.
Să explic puțin despre ce este vorba. În 7 iulie 1889 revista Familia a lansat un apel tuturor persoanelor care l-au cunoscut pe Mihai Eminescu: colegi de școală/universitate, jurnaliști, colegi din lumea literaturii, vecini, persoane care l-au găzduit etc.. Astfel a luat naștere această carte. Este vorba despre o colecție de mărturii spuse de contemporanii lui Eminescu.
Slavici, Creangă, Caragiale, Maiorescu, Vulcan, Panu, Pascaly, Densușianu, Vlahuță, Ioan Russu-Șirianu, Iorga sunt doar câțiva din zecile de persoane care au scris despre Eminescu.
Ce mi-a plăcut foarte mult la citirea cărții a fost faptul că pentru prima dată l-am putut vedea pe Eminescu nu doar ca pe un poet, jurnalist, sau figură desprinsă din mit ci ca pe un OM, cu trăirile, dorințele și speranțele sale. Mai mult de atât, poți mai bine înțelege cum a gândit, cum reacționa în diferite situații, să citești mici poezii pe care le-a scris strict pentru ochii anumitor persoane, ce spunea oamenii despre el, cum a fost tratat, cum a trăit, care au fost sacrificiile sale și momentele de fericire. Multe despre omul Eminescu puteți găsi aici.
Totuși nu chiar tot. După părerea mea Eminescu nu a sfârșit cum spun multe cărți de istorie sau chiar unele mărturii de aici (care sunt în fond foarte subiective și nu trebuie tratate ca informații exacte). Debutul presupusei boli a coincis cu mari schimbări politice europene ( semnarea tratatului secret de alianță a României cu Germania și Imperiul Austro-Ungar). Încă de la început veți observa cât de mult iubea Eminescu Ardealul și cât a dorit unirea tuturor provinciilor românești. Acestă mare pasiune pentru neamul său îi va aduce și sfârșitul.
Dar în această carte nu contează cum a sfârșit ci cum a trăit iar din fericire acest lucru îl aflăm din plin.
Vă avertizez de pe acum, cartea este voluminoasă dar o dată cu primul cuvânt citit va fi foarte greu să vă opriți.
Cartea este structurată în câteva părți mari: o scurtă cronologie a vieții sale, copilăria și peregrinările tinereții, anii de maturitate, anii târzii și boala, evocări din anul morții, povestiri-anecdote-imagini.
Este o carte superbă pe care o recomand cu multă căldură. Eminescu a avut o viață bogată în interior și săracă pe exterior. A iubit oamenii și poporul, luptând până la moarte pentru ei. O dată citită, așa cum ne spune și dl. Cătălin Cioabă cititorul va putea spune „Și eu l-am văzut pe Eminescu!”.
„Eram în multe privințe foarte deosebiți unul de altul și am fost, cu toate aceste, buni, în mai multe rânduri chiar nedespărțiți prieteni; de aceea mi-a fost totdeauna greu să vorbesc despre dânsul, căci nu puteam s-o fac aceasta fără ca să vorbesc și despre mine însumi. Am tăcut chiar și atunci când alții, care-l știu numai din auzite și din puțina lui scrisă, au spus despre dânsul și ceea ce nu-i adevărat, și n-am să vorbesc nici acum despre Eminescu, poetul, care trăiește, ci despre omul, care a murit, sunt acum douăzeci de ani.” –Ioan Slavici
” La Eminescu se observă particularitatea că, deși caută să ascundă cele ce se petrece în adâncul sufletului său, ele se oglindeau adesea pe fizionomia sa și multe dintre ele se exprimau prin surâs.”- Nicolae Zaharia
Alte recenzii de la Volum editat de Cătălin Cioabă:
