Recenzie „Mica Sirenă” de Hans Christian Andersen și Quentin Greban

de | feb. 27, 2019 | Cărți pentru Copii, Recenzii cărți

Voi începe această recenzia prin a spune că nu am citit povestea originală scrisă de Hans Christian Andersen. Varianta mea preferată este cea realizată de Disney, pentru că are un final fericit, element indispensabil pentru mine, fără de care nu aș putea să urmăresc până la capăt o poveste. Acestea fiind spuse, o să vă vorbesc puțin despre „Mica Sirenă”, varianta pentru copii, de la Univers Enciclopedic, o poveste scurtă, însă extrem de frumoasă prin detaliile pe care le prezintă, care pe mine m-au impresionat.

Povestea este în mare aceeași: sirenă salvează prințul de la moarte și se îndrăgostește de el. Dorind din suflet să îi fie alături, își dă vocea vrăjitoarei mării pentru a avea picioare cu care să meargă pe uscat. Acum această trebuie să îi câștige inima prințului sau să moară prefăcută în spumă dacă nu o va face. Din ce am înțeles, este exact povestea lui Andersen, însă repet, finalul trist nu este pentru mine:(

Dacă povestea m-a lăsat cu inima frântă, ilustrațiile au reușit să o mai coloreze puțin. Stilul este destul de neutru, nu foarte complicat în design, cu linii simple și culori pastelate. Cred că pentru cei mici o să fie o adevărată plăcere, pentru că sunt imagini clare, frumos conturate pe care le pot înțelege fără probleme.

Repet, nu cunosc povestea originală, însă cred că aici avem parte de o ușoară reinterpretare. Vă las pe voi să vedeți despre ce este vorba, însă dacă am dreptate, cred că a fost o idee bună și originală, ce scoate în evidență cartea și îi aduce câteva puncte în plus.

Mi-au plăcut extrem de mult culorile folosite și modul în care povestea a fost ilustrată, mai ales că am căutat elemente de noutate, știind deja în mare parte firul narativ. Pastelul culorilor sigur o să atragă atenția celor mici, care probabil se vor focusa mult mai mult pe ele decât pe povestea spusă de părinți. Dar de la o anumită vârstă nu este nimic neobișnuit.

Per total, o carte ușoară, frumoasă și extrem de drăguț ilustrată pentru cei mici. Este o carte specială care cu siguranță îi va ajută să își dezvolte imaginația, să viseze și să le stârnească apetitul pentru povești de gen.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Univers Enciclopedic Junior

Titlu: MICA SIRENĂ
Autor: Hans Christian Andersen
,
Quentin Greban
An apariție : 2015
Editura: UNIVERSUL ENCICLOPEDIC JUNIOR
Nr. Pagini: 32
Limba: Română
Gen Literar: Carti pentru copii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2078

Alte recenzii de la Hans Christian Andersen:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 6 luni, 25 zile și a scris până acum 670 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments