După ce termini de citit Am murit din fericire – Chaos, îţi mai rămâne un singur lucru de făcut: te prezinţi la uşa autoarei Theo Anghel şi te autointitulezi sclavul ei în speranţa că-i dai mai mult timp liber să scrie mai repede următoarele aventuri ale Orianei.
Dacă după citirea primului volum Am murit, din fericire – Întoarcerea nu erai sigur dacă iubeşti sau urăşti această serie, după ce-l citeşti pe cel de-al doilea, e clar că între voi s-a legat o iubire eternă.
Am murit, din fericire – Chaos, continuă aventura Orianei ca recuperator de suflete. Dacă la început era confuză şi lipsită de o ţintă clară, acum avem o Oriana mai matură, desprinsă de egoismul iniţial. Lista de suflete pe care i-o trimit cei din Cer nu este îndeajuns de mulţumitoare, aşa că Oriana îşi face o listă proprie cu oameni pe care să-i salveze, printre care Mati, Victor şi Anemona.
Ce se întâmplă însă când cei de Sus îţi mai dau şi rolul de Baby-sitter pentru un proaspăt recuperator mai mult decât problematic şi enervant?
Gudila, un tânăr filosof pe care Cerul îl revendică ca şi recuperator cu câteva minute înainte să se sinucidă ajunge sub supravegherea Orianei. Ea însăşi nouă în rolul de recuperator, solicită, mai mult sau mai puţin, ajutorul lui Marc, recuperator de zece ani. Odată format acest trio, cititorului nu-i mai rămâne de făcut decât să dea pagină după pagină şi să-şi fugărească imaginaţia când la Gudila, neînţelesul filosof, un ghimpe-n coaste pentru toată lumea, când la Marc, recuperator însoţit doar de îngerul întunericului şi mai nou, urmărit de demoni, când la Oriana care începe să facă un cocktail de oameni ce trebuie salvaţi asta în timp ce face pe dădaca şi-i scapără călcâiele după Marc.
Aventuri cu duiumul, romantism şi situaţii hilare, dar şi aventuri una mai periculoasă decât alta, de toate avem parte în Chaos. În acest al doilea volum al seriei Am murit, din fericire, Theo Anghel pare că a vărsat întregul butoi cu imaginaţie. Te simţi prins ca într-o pânză de păianjen, unde tu te afli în prima linie de la uşă, centrul urmând a fi undeva la orizont, un orizont care se îndepărtează cu fiecare pas pe care îl faci şi oricât ai încerca nu reuşeşti să micşorezi distanţa.
Ai atâtea piste de urmărit în acest al doilea volum, încât atunci când ajungi la final, mintea ta încă este pusă pe urmărit. La final ţi se întâmplă să rămâi cu senzaţia că trebuie să termini cartea de citit, că încă nu ai aflat toate informaţiile. Dai să te duci după carte ca după ce te pomeneşti lângă ea să-ţi aminteşti că ai terminat-o şi că acum eşti la cheremul autoarei Theo Anghel.
Pe toată perioada lecturii o urmăreşti pe Oriana dădăcindu-l pe Gudila şi întrebându-te ce face Marc; apoi o vezi pe Oriana cu Marc şi te gândeşti la Victor şi al lui familie din canale; apoi, unde-i Mati, dar Anemona, dar oare Ama şi Abel unde au fugit iar; şi îngerul luminii a lui Marc unde o fi dispărut, de ce nu aflăm nimic de el. Întrebări după întrebări. După cum spuneam, Theo Anghel îţi aruncă toate mingile şi tu vrei aşa de mult să le prinzi pe toate că alergi ca bezmetic în toate părţile şi la sfârşit nu rămâi cu nici o amărâtă de minge.
Bătu nervos din palme şi strigă la Gudila:
-Hai, copiluţu’! Strânge-ţi boarfele! Mami şi tati te vor duce la grădiniţă!
Copiluţu’ îşi muta privirea de la unul la altul, nesigur, fără să înţeleagă ce voiam de la el şi ce treabă avea cu plecarea noastră. Se plictisise. Ne voia duşi din curtea lui. Spre marele lui ghinion, se pricopsise cu noi. Nu-l voiam, la fel cum nici el nu se dădea în vânt după compania noastră.
Alte recenzii de la Theo Anghel:
Am citit atatea recenzii despre aceste carti incat m-am convins ca merita cumparate si citite…normal :). Iar faptul ca autoarea este romanca cu atat mai mult
Eu am avut mereu reticente la autorii romani, dar Theo Anghel mi le-a sters. Chiar se merita sa-i citesti cartile. 🙂
daaaaaa sa incurajam cititul cartilor de autori romani :3
Pai, ar cam fi cazul, ca prea vedem numai valorile din „curtea vecinului” 😉
Citita 🙂 . Minunata 🙂 . Recent mi-am luat si volumul 4 🙂
Lectură plăcută 🙂 Purgatorio este la fel de delicios, nu că ne-am fi aşteptat la altceva 🙂