Recenzie Norr de Camelia Iuliana Radu

de | nov. 23, 2016 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

norr Camelia Iuliana Radu  Norr a venit în sufletul meu precum o ploaie de vară și l-a părăsit precum un uragan. De fapt, nici nu l-a părăsit cu totul, deoarece încă am rămas blocată printre cuvintele Cameliei, cuvinte care mi-au fost pătură peste inimă și minte până când am ajuns la finalul celor 139 de pagini.

Norr este un ansamblu de poezii dure, și totuși sensibile, reci, dar care ajung, într-un final, să te încălzească. Prin opera sa, Camelia Iuliana Radu reușește să descrie cu acuratețe tot ce înseamnă nordic, rece, dur, crud. Cum face față un român într-o țară atât de rece, unde oamenii sunt distanți și nepăsători, ca Suedia? Norr e mai mult poezie pură, e o materializare a unei existențe care încearcă să se adapteze, să fie piesa lipsă dintr-un puzzle incomplet.

Cartea asta mi-a fost de-a dreptul o călătorie. Da, în special printre jocurile de cuvinte, dar și prin toate oficiile poștale din oraș, până am intrat în posesia ei. Poșta Română lovește din nou, promovând sportul prin goana după cărți 😀

Poeziile din Norr sunt un adevărat haos, unul care te îngrozește și fascinează totodată. Mi-a plăcut sobrietatea și clasicul în care e scăldat totul, fiecare poezie are o aromă delicată, ca de scorțișoară; nu foarte puternică, dar care reușește, totuși, să te captiveze.

nicio ordine

nicio rigoare

nimic

doar căderi și vertiginoase urcușuri.

M-am identificat destul de mult cu protagonista cărții, cu acea bad girl care nu știe dacă vrea cu adevărat să se integreze sau să iasă din mulțime. Cum e să te acomodezi atât de greu, în timp ce toți ceilalți se simt ca acasă într-un loc complet străin? Cum e să oscilezi între integrare și uitarea mediului din care provii?

Norr e o poveste lirică despre adaptare, schimbare, reușite și eșecuri. Poezie accesibilă, ușor de înțeles, care aduce cu sine anumite capcane în descifrarea mesajului poetic, Norr mi-a fost atât cauză, cât și efect, un adevărat ghid despre cum să te îmbraci în ceva ce nu ești, despre cum să (încerci să) te adaptezi, despre cum nu toate lucrurile sunt atât de încântătoare cum par de la depărtare.

 

Titlu: NORR
Autor: Camelia Iuliana Radu
An apariție : 2015
Editura: TRACUS ARTE
Nr. Pagini: 139
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1780

Alte recenzii de la Camelia Iuliana Radu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

5 1 vote
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments