Bine. Nu ştiu dacă o să iasă ceva din asta, pentru că nu obişnuiesc să scriu recenzii despre cărţi cu animăluţe drăgălaşe şi pufoşenii pline de dulceaţă, dar trebuie să recunosc că tocmai am terminat de citit cartea lui Godină… Pablo. Marian Godină. Alpaca. Poliţistul. Încă nu sunt sigură de adevărata identitate a autorului.
Cartea se cheamă „Pablo, the alpaca: scrisoarea”. Am cumpărat-o pentru un copil… şi va ajunge la el. Dar, o curiozitate de copil mai mare m-a îndemnat să o citesc eu mai întâi, dacă tot e la mine. Ce a putut să scrie Marian Godină despre o alpaca?
Ce poveste, sau mai degrabă, ce univers poţi crea în jurul animalelor de companie? Unele tipice, precum doi câini şi două pisici; iar altele, mai atipice, cum ar fi… o alpaca simpatică numită Pablo (neîntâlnită pe plaiurile româneşti) şi, pe alocuri, scuipăcioasă.
Animalele lui Godină, protejate de zidurile casei în care duc o viaţă tihnită şi cu iubire din belşug, pornesc într-o misiune secretă şi riscantă pentru a-l salva pe Pablo, care a intrat în bucluc în încercarea sa de a trimite o scrisoare. De aici urmează partea mai puţin plăcută.
Ce descoperă aceste animale simple? Că o societate din secolul XXI îşi poartă scursurile sale într-o mare de nepăsare. Că lipsa de educaţie şi implicare va face întotdeauna o alianţă strânsă şi zdravănă cu sărăcia, cruzimea şi hoţia.
Într-un final, experienţa lor fantastică nu este chiar atât de… fantastică. Nu vei regăsi nişte animale magice confruntându-se cu balauri nemiloşi, dornici de distrugere. De fapt, nu există nimic magic… şi niciun univers paralel. Există doar lumea în care trăim. Lumea cu care ne confruntăm, zi de zi… în realitatea românească. Sau poate că realitatea noastră tinde să fie un pic paralelă cu o realitate… mai civilizată? Nu voi aprofunda.
Totuşi, animalele din această carte reuşesc să te facă să zâmbeşti prin modul lor de a fi şi prin ingeniozitatea lor de a trece peste obstacolele ivite. Munca lor în echipă nu poate fi trecută cu vederea şi nici perseverenţa acestora. Am simţit nevoia să menţionez acest lucru.
Mă voi opri aici cu un citat:
„Făcusem greşeala să îmi doresc să le fac o bucurie părinţilor mei prin care să le spun că sunt bine. O greşeală fatală într-o lume a oamenilor în care inocenţa e un defect de moarte. Nu făcusem rău nimănui şi nu deranjasem pe nimeni. Cu toate astea, aveam să plătesc acum cu viaţa.”
Alte recenzii de la Marian Godină:
Foarte bun articolul. Multumesc pentru recenzie!