Recunosc chiar de la început că Alphonse Daudet este unul dintre autorii francezi pe care îi îndrăgesc. A scris destul de mult și a încercat cu succes stiluri diferite cum ar fi piese de teatru, nuvele, poezie și bineînțeles romane. Piciul este unul dintre romanele sale cele mai cunoscute, cu o poveste clasică de morală care atrage generații după generații cititori.
Familia Eyssette este ghidul nostru spre morala poveștii imaginate de autorul francez, dar în special Daniel care este personajul principal și care datorită calităților sale fizice aproape inexistente este poreclit Piciul. Jacques și Abatele sunt ceilalți doi frați ai săi, total diferiți ca și personalitate. Familia Eyssette trece printr-o periaodă foarte grea, cea imediat de după Revoluția Franceză și încearcă să se redreseze din punct de vedere economic. Vor lua decizia de a se muta în provincie și vor face toate eforturile pentru a nu pierde și ultima brumă de venit pe care o mai aveau de la fabrica pe care au deținut-o. Însă destinul le va rezerva altceva celor din familia Eyssette. Fiecare membru al familiei va apuca pe alt drum cu speranța că inr-o bună zi se vor reuni. Tatăl va pleca să devină agent comercial în alt oraș, mama va sta cu un frate zgărcit, Jacques va ajunge în serviciul unui nobil la Paris, Abatele din păcate se va înbolnăvi și va muri, iar ce va intâmpla cu Daniel zis și Piciul este de fapt conținutul romanului.
Daniel ajunge pedagog într-un oraș de munte într-un colegiu cu personaje nu prea amabile și elevi pe care în nenumărate rânduri îi numește sălbatici, indisciplinați și fără dorința de a învăța ceva carte. Aici va cunoaște umilința, prietenia falsă dar și iubirea necondiționată pentru că va simți primii fiori ai dragostei la vederea unei perechi de ochi negri ai unei fete simple îmbrăcată mai mereu într-o rochie neagră.
Alphonse Daudet creează personaje ca marchizului Boucoyran pentru a evidenția moravurile snoabe ale nobilimii răsfățate care nu va aprecia niciodată calitățile unuia situat mai jos în clasa socială. Așadar Piciul va avea probleme cu acest marchiz care datorită unui incident cu fiul prost crescut al acestuia va ajunge să îndure o mare umilință. Daniel va continua din nefericire seria experiențelor neplăcute la acest colegiu, ajungând chiar să fie la un ultimatum de a părăsi postul de pedagog din cauza unor scrisori de dragoste compuse pentru un profesor coleg cu el.
În ciuada acestor experiențe neplăcute și umilitoare pentru orice ființă cu simțul rațiunii, Piciul nu va claca deși gânduri negre îi mai dădeau târcoale dar structura sa de om bun, muncitor și corect îi va aduce în cele din urmă un ajutor nesperat în persoana unui individ la care se aștepta cel mai puțin.
Aventura lui spre finalul moralei trebuie să treacă și prin cămăruțele inimii așa că după ce scriitorul lămurește situația dificilă a Piciului ca pedagog, îl va aduce față în față cu femeia pe care o adora, femeia cu ochi negri Camille Pierrotte, lângă care ajunge datorită fratelui său Jacques. Împreună cu Camille începe o poveste de iubire dar însă de pe patul de om bolnav. Adorata lui Camille îl va ajuta să se înzdrăvenească și mai ales va fi alături de el la revederea cu ce a mai rămas din familia lui Daniel, doar mama sa. Nu vă voi dezvălui ce s-a întâmplat cu tatăl și fratele lui Jacques, pentru că va fi foarte interesant să descoperiți voi citind romanul.
Finalul este unul plin de optimism, deși dorința Piciului de a-și reîntregi familia risipită nu s-a concretizat. Alphonse Daudet concepe un roman sensibil, plin de emoții de tot felul, un roman pe care îl puteți citi oriunde și oricând și bineînțeles la orice vârstă.
Alte recenzii de la Alphonse Daudet:
