Recenzie „Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay

de | sept. 23, 2017 | Beletristică, Familie, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

   -Uneori, Miss Jarmond, nu este ușor să scoți la lumină trecutul. Există surprize neplăcute. Adevărul e mai greu de suportat decât ignoranța.

   Tatiana de Rosnay rupe tăcerea și atrage atenția asupra unui episod dureros din istoria francezilor, un subiect oarecum trecut cu vederea și considerat tabu pentru prea mult timp: operațiunea Vânt de primăvară, așa cum mai era numită. O tragedie incredibilă, o tulburătoare pagină de istorie, ascunsă în spatele unui nume atât de nepotrivit.

   Ții în mână cutia Pandorei. Uneori, e mai bine să n-o deschizi. Uneori, e mai bine să nu știi.

   Se numea Sarah nu este un simplu roman, ci este mai mult o declarație cu privire la impactul pe care îl are trecutul asupra prezentului, dar mai ales asupra viitorului.

   Voia să se întoarcă la visul ei, la pacea și la siguranța pe care le simțise.

   Două familii, două perioade de timp diferite și un secret bine ascuns care va crea o conexiune incredibilă între o poveste și o viață. Între povestea unei fetițe de numai zece ani, a cărei existență este dată peste cap din cauza unei lupte absurde contra evreilor și viața unei jurnaliste americane stabilite în Franța care vrea să scoată la iveală ceea ce s-a întâmplat atunci. O fetiță care fără să vrea se transformă mult prea devreme într-un adult și o femeie care se simte ca un copil în fața unui fapt atât de cutremurător.

   Nedrept. Atât de nedrept. De ce? De ce ei? De ce toate astea? I se părea că nimeni nu ar fi putut să îi dea vreo explicație.

   Se numea Sarah de Tatiana de Rosnay este acel suflu care te trezește la realitate, care te face să conștientizezi cât rău poate face ignoranța, mai ales unor oameni nevinovați. Este o poveste care te va face să te întrebi dacă ai procedat corect în multe dintre întâmplările petrecute în trecut și care te va determina să îți regândești fiecare pas pe care îl vei face de-acum încolo.

    Zakhor, Al Tichkah. Amintește-ți. Nu uita niciodată. În ebraică.

 

 

 

Titlu: SE NUMEA SARAH
Autor: Tatiana de Rosnay
An apariție : 2016
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 300
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3666

Alte recenzii de la Tatiana de Rosnay:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Adriana Alexandra a fost redactor Booknation.ro și a scris 116 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adriana Alexandra aici.
Dacă nu v-am plictisit încă, aruncați un ochi și pe aici 🙂 --->http://blog.avocatoo.ro/sfaturi-de-la-un-tratat-de-drept-anonim/
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments