Dacă ești în căutarea unei cărți cu acțiune trepidantă, răsturnări de situație, ritm nebun și mister nu aceasta este cea mai bună alegere. Este o carte foarte scurtă și simplă, fără mari complicații sau drame, cu un gust dulce-amărui care reușește să transmită multe emoții. Citind-o mi-a tot venit în minte citatul motivațional: you are never too old and it is never too late.

Doi oameni ajunși în iarna vieții, cu un trecut marcat de două căsnicii ratate și propriile tragedii, leagă o relație de prietenie, privită cu suspiciune de vecini și familie. Singurătatea și nevoia de a-și împărtăși gândurile îi aduc împreună. Își petrec nopțile în același pat, spovedindu-se unul altuia, rememorându-și viețile, insuccesele, visurile neîmplinite și greșelile, dar mai ales bucurându-se fiecare de prezența celuilalt și gustând puțină fericire. Doi bătrâni care s-au săturat să trăiască după cum vor alții și pentru alții, care nu mai sunt interesați de gura lumii, care își doresc doar puțin timp pentru sufletele lor.

Pe cât de tare m-am bucurat și le-am admirat curajul adolescentin la început pe atât de tare m-am întristat la final. Pare că niciodată, nici măcar când nu mai ai nimic de demonstrat, nici măcar atunci când din viața ta n-a rămas decât un ultim fir de nisip în clepsidră, oamenii nu-și pot înfrânge prejudecățile, egoismul și răutatea și nu te pot lăsa în pace. Nici măcar apropierea sfârșitului nu-ți oferă șansa de a trăi așa cum îți dorești, ești până la capăt condiționat și depinzi de ceea ce vor ceilalți. Doar pentru a nu rămâne singur. Limitele ar trebuie să ți le impui singur în funcție de ceea ce îți dorești, și nu ținând cont de ceea ce ar putea alții comenta aflând de ele.

E o carte care-ți aduce aminte că timpul nostru aici e limitat, să nu uiți să te bucuri în fiecare zi de lucrurile mărunte și să trăiești și pentru sufletul tău, nu doar pentru a-i mulțumi pe ceilalți. Nimic nu durează la nesfârșit. Ce faci cu viața ta te privește doar pe tine, așa cum ce cred ceilalți despre tine îi privește doar pe ei.

Este ultima carte a autorului scrisă cu puțin înainte de moartea sa, un ultim dar cu iz de melancolie pe care l-a lăsat cititorilor săi.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

AngelaRedactor Booknation.ro7 ani, 9 luni, 16 zile623 articolelocul 3/12Toate articoleleBlog

Sunt bookaholica ce se scaldă în cești de cafea și pahare de vin pentru a nu pierde ritmul și timpul, care e așa scurt și întotdeauna invers proporțional cu lista mea de must-read. Recomand cărțile bune cu inima deschisă și povestesc cu foc și nervi atunci când sunt dezamăgită. Sunt omul cărților pe față, îmi asum ce scriu și îmi argumentez părerile și recenziile. Îmi place să împărtășesc impresii, să vorbesc deschis și fără pretenții despre cărți bune și mai puțin bune.Sunt Angela, sunt ploieşteancă get-beget, revoluționară şi naționalistă. Sunt cititoare de cursă lungă şi îmi place să împart cu alții bucuria lecturii atât aici pe Booknation cât și pe blogul meu personal. Pentru că viața fără cărți este pustiu, iar lectura este balsam pentru suflet și plăcerea mea vinovată. Vă aștept la dezbateri aprinse în contradictoriu pe marginea recenziilor mele și nu numai, pentru că polemica e parte din mine, cum e și lectura.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted