M-am despărțit cu greu de „Povestea Slujitoarei” pentru că am reușit să înțeleg personajele și să rezonez foarte bine cu ele. M-au încercat multe trăiri și sentimente, însă furia a fost predominantă. Aceasta nu a fost o lectură recentă, știam de carte de mult timp și m-am asigurat că bifez repede de pe lista un clasic. Atunci când am auzit că Margaret Atwood dorește să ne încânte cu o continuare, sufletul mi-a stat. În mare parte eram gata pentru o nouă aventură, însă aveam așteptările atât de sus încât îmi era frică de eșec. În plus, îmi era tare teamă că scenariul meu nu o să coincidă cu cele relatate în carte.
Margaret Atwood este destul de atipică pentru gusturile mele și din ce observ, nu îi plac lucrurile dulci, cu un iz de realitate distorsionată. Este destul de dură în amănunte și în relatări, lucru pe care ni l-a arătat în „Testamente„, o carte ce continuă notă tristă a primei cărți. V-am zis, m-am aruncat în scenarii optimiste. Eram gata să fac pariu pe orice că vom observa o îmbunătățire, o schimbare în mentalitate, însă nu a fost așa. Nu mi-a luat mult timp până să îmi dau seama și mi-a părut foarte rău, aproape că mi-a tăiat tot elanul lecturii. Au trecut 15 ani și Galaad a rămas aproape la fel. Femeile sunt în continuare persecutate, trăiesc în drame și spaimă și societatea este la fel de divizată, cu rolurile clar atribuite.
Acțiunea este relatată din perspectiva a 3 personaje: Mătușa Lydia – pe care o știți deja-, Agnes și Daisy. Pe cele două din urmă nu le știți, însă aveți ocazia în această narațiune să le cunoașteți și să vedeți de ce Margaret Atwood le-a ales. Cea care m-a intrigat cel mai mult a fost Lydia, pentru că o știam deja și aveam părerea formată. Ce m-a destabilizat putin a fost faptul că pornisem cu o idee despre personaj, însă mi-am dat seama pe parcursul cărții că lucrurile nu stau chiar așa cum mi le-am imaginat. Am început să caut scuze și un context pentru faptele din trecut și acest lucru m-a bulversat puțin. Povestea ei este pur și simplu povestea unei femei care a trecut prin lucruri extrem de dure și greu de imaginat, care i-au clădit viitorul în modul în care l-am văzut în „Povestea Slujitoarei”. Am intrat în poveste cu intenția de a nu empatiza, dar nu am reușit. Oricum, un personaj foarte bine clădit, pe momente ce alternează între bine și rău, menite special să te inducă în eroare și să te șocheze la final.
Avea rost acest roman? O întrebare foarte ciudată și din păcate, nu am încă răspuns. M-am bucurat de revederea personajelor și re-familiarizarea cu universul pe care l-am îndrăgit, însă poate Atwood trebuie să mai cântărească puțin decizia publicării. Din punctul meu de vedere, această decizie a avut și o fărâmă de marketing, deoarece ecranizarea primei cărți este super în vogă și trebuia să iasă cu un produs derivat bun, cu un success asemănător. Rămâne să îmi spuneți voi dacă v-a plăcut și dacă îi vedeți rostul ca pe o continuare. Enjoy!
,
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Margaret Atwood :
