Recenzie ”The song of Achilles” de Madeline Miller

de | mart. 29, 2023 | Recenzii cărți

O poveste din mitologia greacă de care nimeni nu știa…

Totul începe pe vremea eroilor, în Grecia. După greșeala vieții sale, prințul Patroclus a fost exilat la curtea regelui Peleus. Deși acest exil trebuia să fie o pedeapsă, viața lui începe abia acum. Deși era doar un copil, Patroclus a greșit, dar curtea regelui Peleus devine casa lui. Demn de ură și foarte simplu de a fi învinovățit, Patroclus duce o viață simplă și singuratică la curte. Nimeni nu vrea să facă parte din viața sa. Însă lucrurile se schimbă atunci când Achilles începe să arate interes față de acesta.

Cu toții știm că Achilles era fiul regelui Peleus și al zeiței Thetis. Acesta era un prinț și un fiu al zeilor și avea să devină cel mai puternic erou grec. Așadar, de ce ar fi fost el interesat de un simplu băiat care își pierduse rangul de prinț? Vor trece câțiva ani până când cei doi vor recunoaște ce semnifică acel sentiment puternic dintre ei. Este exact ceea ce vedeau între băieții și servitoarele de la curte, acea atracție și acea scânteie.

Patroclus și Achilles cresc și se maturizează împreună, însă, pemăsură ce anii trec, Thetis, nu încetează să se opună relației lor. Ba mai mult, ea nu încetează să îi avertizeze despre profeția care va veni împreună cu Războiul Troian. Deși pare atât de similară cu povestea din Iliada, povestea celor doi zei este doar ficțiune, dar cum putem ști dacă povestea lor de iubire a existat sau nu în realitate?

Războiul din Troia

Când Elena din Sparta este răpită, Achilles știe că trebuie să plece în Troia. Acesta știe că Patroclus îl va urma oriunde, însă profeția este acum mult mai aproape decât ar fi crezut ei. Cunoscând legendele, nu putem să nu ne întrebăm dacă finalul poveștii poveștii de iubire dintre Patroclus și Achilles diferă de realitate. Există vreo speranță pentru cei doi eroi care sunt prinși printre luptătorii din Troia fără voia lor?

His eyes opened. „Name one hero who was happy.”

I considered. Heracles went mad and killed his family, Theseus lost his bride and father; Jason’s children and new wife were murdered by his old; Bellerophon killed the Chimera but was crippled by the fall from Pegasus’ back.

„You can’t.” He was sitting up now, leaning forward.

„I can’t.”

„I know. They never let you be famous and happy.” He lifted an eyebrow. „I tell you a secret.”

„Tell me.” I loved it when he was like this.

„I’m going to be the first.” He took my palm and held it to his. „Swear it.”

„Why me?”

„Because you’re the reason. Swear it.”

Opinia mea despre această carte minunată

Sunt un mare fan al legendelor, iubesc mitologia greacă, iubesc Iliada, Legendele Olimpului, Percy Jackson și cred că este evident că am iubit această carte foarte mult! Deși a fost multă descriere, a fost o carte diferită, a fost o experiență inedită. Am iubit ideea cărții, mai ales pentru că iubesc genul acesta de povești ce au la bază relații LGBT. Chiar dacă l-am iubit atât de mult pe Achilles, Patroclus a fost preferatul meu. Am simțit, oarecum, că el a fost cel care a iubit mai mult în această poveste.

Am anticipat cumva finalul, cunoscând legendele, dar nu mă așteptam ca ultimele două pagini să mă doară atât de tare. Știam deja că mulți oameni au plâns la această carte și am fost puțin dezamăgit pentru că pentru mine nu avea același impact. Asta până la ultimele două-trei pagini. Însă ultima pagină a fost cea care m-a frânt. Cine ar fi crezut că o simplă pagină poate răni un cititor atât de mult?

Nu cred că voi mai privi vreodată Iliada în același mod, dar mă bucur din suflet că am citit această carte minunată! Mi-a plăcut să văd atâtea personaje ale căror nume erau așa familiare pentru mine! Cred că oricine iubește legendele va iubi această carte și nu numai! Deși am anticipat finalul, cunoscând legendele, tot am simțit emoția și impactul tragediei dintre cei doi eroi. Pur și simplu superb! Dacă citiți cărți în engleză, vă recomand să încercați să îi cunoașteți pe Patroclus și Achilles! Sigur îi veți îndrăgi tare mult!

Titlu: THE SONG OF ACHILLES
Autor: Madeline Miller
An apariție : 2011
Editura: BLOOMSBURY PUBLISHING
Nr. Pagini: 352
Limba: Engleză
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 3889

Alte recenzii de la Madeline Miller:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Libraria din Teheran” de Marjan Kamali
Recenzie ”Libraria din Teheran” de Marjan Kamali

Librăria din Teheran de Marjan Kamali - ficțiunea istorică cu savoare orientală, despre o dragoste adolescentină care se desfășoară în fundalul evenimentelor tumultoase ale Iranului anilor `50, cu evenimente care alternează planul trecut cu prezentul. Opinia mea...

Recenzie „Twisted Lies” de Ana Huang
Recenzie „Twisted Lies” de Ana Huang

Vă prezint cartea mea preferată din seria "Twisted", o serie care m-a încercat și m-a trecut prin multe stări, pentru că nu am simțit-o ca fiind una unitară ci cu 4 povești total diferite, uneori chiar scrisă de autoare diferite. Dar nu contează, am rămas cu o...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 4 ani, 3 luni, 6 zile și a scris până acum 326 articole. Se află pe poziția 5 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments