Recenzie  ”Totul pentru femei – mic tratat de regăsire ” de Catrinel Zaharia

de | mart. 11, 2021 | Dezvoltare Personală, Recenzii cărți

Există cărți pe care chiar dacă le citim astăzi, mâine le putem reciti din nou doar pentru că simțim nevoia să o facem, simțim nevoia să o recitim, să acordăm din ce în ce mai multă atenție rândurilor scrise și să învățăm din ceea ce autorul a decis să ne arate.

O astfel de carte este ”Totul pentru femei – mic tratat de regăsire ” de Catrinel Zaharia. O poți citi astăzi, mâine și în orice zi ai nevoie pentru a putea să te regăsești pe tine, femeia care îți lipsește.

Coperta cărții este absolut superbă, cu un design elegant, iar chiar din prima clipă, Catrinel ne îndeamnă să nu mai așteptăm răspunsuri la întrebarea DE CE? : ”Marea artă, de fapt, marea realizare este să nu mai aștepți răspunsul la întrebarea DE CE?, pentru că nu vine și, chiar dacă vine, nu aduce liniște și nici alinare. ” Cuvinte grele, însă cât se poate de adevărate. Vă spun sincer că în momentul în care am văzut coperta și am citit aceste rânduri, m-a înconjurat un fior al adevărului, pentru că știu și știți și voi, că aceste afirmații sunt adevărate.

Cartea debutează cu un capitol intitulat ”Să-ți amintești… Femeie”, iar în prima propoziție ne spune ce trebuie să ne amintim ”Să-ți amintești… Femeie! Că ești FEMEIE!”.

Din punctul meu de vedere, acesta reprezintă cel mai frumos capitol din carte, deoarece reușește să-ți amintească cine ești cu adevărat și îți amintește că trebuie să trăiești în realitatea ta, nu în a altora. Limbajul este colocvial, fiind pe înțelesul tuturor, ceea ce îi aduce un plus cărți.

Capitolul următor este cel de care deseori femeile fug, el este intitulat ”AIA”. Care AIA? AIA de care noi toate ne simțim inferioare, deși nu ar trebui, AIA pe care ei, bărbații, o consideră cea mai cea, însă doar pentru scurt timp. Catrinel Zaharia încearcă să ne arate că AIA, nu e doar AIA care ne ocupă nouă gândurile și că într-o relație de cuplu, putem fi chiar noi AIA.

Deși cartea are doar 122 de pagini… se citește rapid nu? Așa am zis toate, însă nu. Se citește destul de lent, deoarece reușește să te scoată din zona de confort și să meditezi asupra situației în care te-ai aflat, te afli sau te poți afla.

Accentul acestei cărți cade pe faptul că o femeie este puternică, capabilă, pe faptul că trebuie să avem încredere în noi și în propriile noastre forțe. Deși, avem  momente în care simțim că nu mai putem și avem tendința de a dramatiza, trebuie să ne ridicăm și să înțelegem că așa este viața, cu bune și cu rele.

”Totul pentru femei – mic tratat de regăsire ” de Catrinel Zaharia ajută toate femeile să se regăsească pe sine, să-și pună ordine în gânduri, în viață, să înțeleagă faptul că nu este doar vina lor și că ele pot și singure, pentru că sunt femei, iar femeia este cea mai puternică ființă de pe acest pământ. Citind această carte, noi, cititorii, reușim să empatizăm cu autorul, simțindu-l o parte din noi, simțindu-ne înțelese pentru prima oară.

Titlu:  TOTUL PENTRU FEMEI - MIC TRATAT DE REGĂSIRE
Autor: Catrinel Zaharia
An apariție : 2015
Editura: EVRIKA
Nr. Pagini: 122
Limba: Română
Gen Literar: Self Help
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2048

Alte recenzii de la Catrinel Zaharia:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Maria-Magdalena Năstase a fost redactor Booknation.ro și a scris 75 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Maria-Magdalena Năstase aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments