Volumul Evei Precub te îndeamnă să (re)călătorești prin locuri sumbre, macabre, clocotitoare. Te îndeamnă să călătorești prin tine. Cele 70 de pagini te bântuie într-un univers paralel, negru, o gaură abisală, numită viață.
unde luna acoperă țărâna e un dans în doi, între tine și sufletul tău, între tu cel de azi și tu cel de mâine, și dacă faci un pas greșit, totul e ruinat. Ești purtat pe cei mai înalți versanți și ești aruncat din înaltul cerului, fără parașută.
Fiecare vers este scăldat în sensibilitate, durere, plânsete și anxietate. Sufletul autoarei s-a scurs inevitabil în cel mai inefabil mod, devenind artă. Poeziile concentrate în volum sunt complexe și ascund un alt înțeles al vieții, unul rece, crud, morbid, dar adevărat și unic prin puterea omului de a crea și totodată de a distruge.
unde luna acoperă țărâna e căutarea în tăcere a unei altei vieți, în încercarea depășirii crizei, durerii, insomniei și depresiilor în dragoste. Fiecare poezie reprezintă o fărâmă de viață, descrisă poate metaforic și stilizat, dar adevărat. Eva reușește să răspundă morbid la întrebarea „despre ce e viața?”, pentru că viața e despre coșmar, iad, pastile, durere, suferință, înjurături, salvare, nebunie, depresie, vulnerabilitate. Și poezie. Pentru că viața asta e, poezie. Sau poezia o fi viață?
„ea e o fetiță în leagăn ea e o fetiță la șotron
ea e o fetiță visătoare
ea e o fetiță cu spaimă de cutremure
ea e o fetiță care va trăi mult și frumos și va scrie
despre ea și despre lume privită prin ochi căprui”
unde luna acoperă țărâna este parcul în care se întâlnesc viața și moartea, tăcerea și urletul, iadul și raiul, și nu, nu joacă șotron, ci tăinuiesc idei despre (re)creare și distrugere, despre cine domnește într-un univers crud și rece.
unde luna acoperă țărâna e mai mult decât poezie. unde luna acoperă țărâna e sufletul muritorului de rând, ce arde în nerăbdarea înșiruirii unor gânduri pe hârtie.