Viața ca o pradă este un roman autobiografic al scriitorului Marin Preda. Cartea a fost publicată în 1977. Este relatată la persoana întâi, personajul narator poartă numele și prenumele autorului și multe din faptele prezentate corespund realității. Toate acestea îl intrigă pe cititor care ajunge să se întrebe de ce autorul se exprimă într-un roman și nu într-o autobiografie declarată.
De altfel, criticii literari au găsit dificil în a încadra cartea într-un gen sau altul. Dumitru Micu argumentează că:
Viața ca o pradă e romanul formării lui Marin Preda ca scriitor. Avem, cu alte cuvinte, în față nu o simplă autobiografie, ci o operă de creație, un roman, un Bildungsroman.
Romanul se deschide cu întâmplarea care l-a facut pe Marin să conștientizeze că există: În vârstă de trei ani, Marin ține în brațe o pâine iar frații și surorile lui, strânși în jurul micii mese rotunde, i-o cer. Dar tatăl îi mai dă o pâine spunând: Lăsaţi-l în pace! Na, mă, şi pe-asta! Atunci, își învinge instinctul de acaparare și pune pâinea pe masă, înțelegând că aceasta este și a familiei. Din acel moment începe aventura conștiinței personajului narator.
Marin vede lumina zilei, la câțiva ani după terminarea Primului Razboi Mondial, într-o familie de țărani din Siliștea Gumești; familie dominată de tată, Tudor Călărașu. Este dat la școală la vârsta de opt ani doar ca să știe să se iscălească. Dar Marin își dorește mai mult decât orice să învețe.
Fără cărti, fără încălțăminte, ajutând la treburile gospodărești, Marin frecventează sporadic orele de clasă. La sfârșitul clasei a treia ia premiul întâi, ceea ce este pentru narator semnul că pe această lume, destinul orb nu e atotputernic, că hotărârile lui pot fi smulse.
…se răspândi întâi printre copii, apoi şi printre vecini, ideea că eu aş şti atâta carte încât era clar că după terminarea cursului primar trebuia să fiu dat să urmez mai departe, la liceu sau la şcoala normală de învăţători.
Marin Preda își continuă studiile. De mic descoperise magia cuvântului iar spre șaptesprezece ani începe să-l fixeze pe hârtie, scriind mici schiţe. Una dintre ele, Salcâmul, va fi ușa fermecată pe care, peste ani, o va deschide pentru a scrie romanul Moromeții. Dar până atunci Marin explorează lumea, citește cărți, este în pragul formării idealurilor. Realizează că-și dorește să ajungă scriitor. Dar și că viața nu poate fi transpusă în literatură cu ușurință. Alegoria din titlul romanului are la bază imaginea unor căței înfometați ce trag de leșul unui cal.
Desigur, viaţa nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tânăr, o pradă care nu cedează dacă nu ştii de unde s-o apuci.
Un tânăr care îşi căuta un drum, singur în marele oraş, necunoscând pe nimeni –cum singur se caracterizează– își urmărește visul cu o imensă voinţă. În această aventură, marele scriitor Marin Preda ne ia și pe noi, cititorii.
Alte recenzii de la Marin Preda:
