Intrusul de Marin Preda este a doua carte scrisă de autorul faimoșilor Moromeți. Total diferită ca stil, lipsită de mare acțiune, m-a captivat din primele pagini. Cartea este o introspecție în sufletul Surupăceanului, un om complex, capabil să mediteze și să gândească orice întâmplare a vieții sale.
Surupăceanu este omul care încearcă să se ridice din sărăcie, din mocrilă, să devină un om cu o condiție socială mai bună, dar soarta nu îi dă voie. Îl lovește exact când credea că îi e mai bine și el merge înainte. Fără să protesteze, să urle, să se revolte împotriva lui Dumnezeu. Merge încet, dar continuă să meargă înainte. Pare că nu îi enervează nimic și uneori m-am enervat eu pentru el și aș fi răsturnat o lume întreagă când nimeni nu l-a ajutat. Marin Preda are o înclinație spre crearea unor personaje bătute de soartă deși nu ar merita, creează drame care mă fac să fiu furioasă pentru totți eroii care nu-și meritau soarta.
Surupăceanu ajunge electrician, dar și membru de partid comunist. Se observă că Preda are o predilecție spre a își băga personajele în perioada comunistă până la gât.
Nu admiră regimul, nu îl susține și personajele sale sunt exponente ale tărănimii sau aici ale clasei muncitoare care nu reușesc să aibă o viață bună deși se implică în partid. Când avea nevoie de ajutor, de un sprijin, respectiv de o slujbă pentru a se putea întreține, directorul firmei nu îi oferă decât un post de portar, ferit de prea mare contact cu publicul.
Trebuie să recunosc că Intrusul mi-a plăcut mult mai mult decât Moromeții deși am fost mare fan și al acestora.
Personajul de aici muncește, învață, toate pentru a avea o viață mai bună în viitor, pentru a ajunge cineva/undeva pe propriile forțe și când credea că îi e mai bine îi este arsă fața într-un moment în care a salvat de la moarte un alt om. Se pare că încercarea de a face bine este pedepsită în această lume nedreaptă și crudă pe care o creionează Preda cu măiestrie.
Pentru că e desfigurat îi e greu să-și găsească un job, abia e primit înapoi de directorul întreprinderii în care a lucrat. E ciudat șo revoltător ca un lucru care ți s-a întâmplat pur și simplu, fără să cauți lucrul ăla, să fie exact lucrul pentru care ceilalți te resping. Exact cum oamenii care se imbolnăvesc de o boală incurabilă sunt ocoliți de semeni de parcă ar fi vina lor că le-a picat năpasta pe cap.
Intrusul este omul care nu se simte nicăieri bine. Nu îli găsește locul nicăieri. La inceput se crede inferior, apoi crede că nu are ce căuta în partid pentru că nu le împărtășește ideile, la muncă încă vrea să avanseze, nu este mulțumit de poziția actuală, iar după accident chiar că nu mai încape nicăieri.
E respins, discriminat, soția nu îl poate ajuta pentru că nu i se confesează, nu o lasă înăuntrul său, nu suferă extrovertit, toate trăirile lui ard și se consumă pe interior. Marile acțiuni ale vieții sale sunt luptele interioare.
Gândurile sale traversează subiecte întinse, dar ceea ce spune e prea puțin. E introvertit și asta îl face să piardă multe lucruri în viață și când are nevoie de ajutor, din rușine, teamă, nu îl cere. Nu cred că e vorba de orgoliu.
Intrusul este povestea unui neînțeles, unui gânditor a cărei viațp e marcată de tragism și de dramă. O poveste care pune pe gânduri, emoționează, revoltă, rămâne în minte și crește cu fiecare meditașie ce îi e dedicată.
Intrusul e oricine dintre noi și chiar fiecare dintre noi în momente diferite ale vieții.
Alte recenzii de la Marin Preda:
„Intrusul” a existat și, poate, încă există! La momentul desființării secției Fără frecvență de la Politehnică, Surupăceanu a trimis o scrisoare la „Scânteia Tineretului” în care-și povestea viața, lupta lui cu viața.
Este una dintre cele câteva cărți obligatoriu de citit pentru cime n-a apucat anii comunismului și chiar vrea să înțeleagă cum au fost acele vremuri. Nu știu dacă Marin Preda s-a și întâlnit cu Surupăceanu.