Recenzie Tetralogia “Cimitirul cărților uitate” de Carlos Ruiz Zafón

de | iun. 29, 2022 | Beletristică, Mister, Recenzii cărți, Suspans

Mi-a dat ceva năbădăi această tetralogie, însă am ajuns și la deznodământul mult căutat (în peste 2000 de pagini).

Prima parte “Umbra vântului” (488 pagini) mi-a plăcut în mod deosebit. Acele discuții tată-fiu dintre Daniel Sempere și tătăl lui, din labirintul cu cărți mi s-au părut feerice. Aveam impresia că citesc un clasic. Apoi au început intrigile și cercetările polițiste care au schimbat traseul scrierii și au îndepărtat-o de stilul clasic. Cred că este o combinație reușită de citate memorabile și intrigă. Însă, în același timp consider că punctul forte al lui Zafon, nu este intriga, cercetările criminaliste, genul roman polițist, dar acele dialoguri pline de tâlc. Mi-a plăcut vizita în lumea tainică a bookiniștilor. M-am pierdut printre paginile fermecate, îmi imaginam acel labirint, mă plimbam printre rafturile cu miile de cărți.

În partea a doua a Tetralogiei “Jocul îngerului” (472 pagini) descoperim viața de după cortină a unui scriitor. Aflați ce se întâmplă în culisele apariției unei cărți, secrete editoriale, intrigi; dar și procesul de creație a unei cărți de la documentare, la plăsmuirea istoriei. Și aici Zafon îmbină cu o măiestrie frumoasă realul și misticul. Credință, religie, intrigă și multe taine. Chiar și după terminarea romanului, cititorul rămâne cu anumite dileme nedezlegate, acel surealizm din epilog, este acum inoportun.

A treia parte “Prizonierul cerului” (248 pagini) îi aduce din nou în scenă pe eroii din primul roman – Daniel Sempere și Fermin Romero de Torres. Este partea menită să dezvăluie detalii din trecut și să ofere răspunsuri la unele întrebări la care cititorul a rămas cu dileme după cele două părți anterioare.

“Labirintul spiritelor” (896 pagini) încheie Tetralogia și are menirea de a pune cărțile pe față. Abia aici cititorului i se aduc toate concretizările necesare și toată istoria capătă contur în cele din urmă.

Din cele patru cărți am adorat prima și ultima parte. În celelalte două s-a simțit cumva graba autorului de a scrie și a termina romanul în termenii editurii (nu am dovezi că ar fi fost chiar așa…). Am apreciat faptul că autorul a adus în “Labirintul spiritelor” (a patra carte) răspunsurile la toate întrebările și dilemele nerezolvate din cele trei cărți precedente.

Deși stilul este ușor, avem aici o istorie întortocheată cu diferite linii de acțiune, cu evenimente care se derulează pe ani întregi și care aduc în prim-plan mai multe vieți.

Nu mă deranjează cărțile cu conținutul bogat și cu istorii de câteva volume, personaje multe și complexe. Însă, pe lângă toate cele menționate mai sus aici avem și multiple reveniri în planuri temporale diferite. Pe-alocuri parcă îmi părea că mă împotmolesc în istorie și mai mult, și nu mai ajung la lumină. La sfârșitul fiecărei cărți cititorul va rămâne cu mai multe întrebări decât la început. Dilemele vor fi descurcate doar la sfârșitul ultimei părți. Cititorul este nevoit să rețină foarte multe detalii, ceea ce face lectura un pic greoaie. Cred că este un roman care necesită a fi recitit pentru o mai bună înțelegere.

Cărţile sunt oglinzi: vezi în ele numai ceea ce ai deja în tine…

…puţine lucruri îl marchează pe un cititor atât de mult ca prima carte care îşi deschide cu adevărat drum spre inima lui. Acele prime imagini, ecoul cuvintelor pe care credem că le-am lăsat în urmă ne însoţesc toată viaţa şi clădesc în memoria noastră un palat unde, mai devreme sau mai târziu – indiferent câte cărţi am citi, câte lumi am descoperi, câte am învăţa şi câte am uita –, ne vom întoarce.

Titlu: TETRALOGIA CIMITIRUL CĂRȚILOR UITATE
Autor: Carlos Ruiz Zafón
An apariție : 2009
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 2104
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 9.5 / 10
Vizualizari recenzie: 13259

Alte recenzii de la Carlos Ruiz Zafón:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments