În general, cărțile non-ficționale pot plictisi publicul larg prin limbajul mult prea formal utilizat și termenii științifici. Invizibilii însă a fost cu totul și cu totul diferită față de oricare altă care de acest gen pe care am citit-o.
Editura Publica m-a încântat cu o lectură ciudat de ușoară, cu un limbaj mai mult decât accesibil și pasaje care chiar stârnesc amuzamentul.
Câți dintre noi nu ne-am dorit când eram mici să devenim invizibili? Ei, cartea de față îți arată fețele ascunse ale invizibilității, și anume puterea oamenilor din spatele cortinei, pentru că, știm prea bine că atunci când cortina se ridică – începe viața.
Subiectul cărții e unul care pare mult prea simplu la început, dar ce uită cititorul e că simplitatea e cea mai complexă materializare a viului. Invizibilii prezintă diverse povești de viață ale oamenilor care, deși nu sunt niciodată în lumina reflectoarelor, au revoluționat lumea modernă prin ceea ce fac zilnic, de dimineața până seara. Ai auzit de trupa Radiohead, dar n-ai auzit de Pete Clements, tehnicianul care se ocupă de chitări și sonorizare pentru acest band.
Nu te mai stresa. Tot ce ai de făcut este să stai calm și în umbră și să aștepți să ți se întâmple. Pentru că atunci când o să ți se întâmple…
Autorul, David Zweig, afirmă că invizibilii au trei lucruri în comun: atitudinea ambivalentă față de recunoaștere, meticulozitatea și savurarea responsabilitatii. Zweig reușește să îți impregneze în minte că ideea de faimă nu înseamnă doar să ai un milion de followeri pe Twitter. Invizibilii te ajută să înțelegi că ceea ce e cu adevărat important este să fii un perfecționist în domeniul tău, și că trebuie să te întinzi doar cât te ține plapuma.
Invizibilii este cea mai profundă lecție de autopromovare și desăvârșire pe plan profesional. Invizibilii reușește să îți transmită că ceea ce contează e calitatea, nu cantitatea și că degeaba faci trei mii de lucruri și capeți faimă dacă eșuezi la toate, pentru că de cele mai multe ori, te vezi mai bine dacă stai în umbră.
Alte recenzii de la David Zweig:
