Recenzie ”Meseria de trăi” de Cesare Pavese

de | aug. 19, 2016 | Jurnale, Recenzii cărți

” Meseria de a trăi” este jurnalul scriitorului italian Cesare Pavese, ținut în perioada 1935-1950. Un jurnal aparte prin terifianta sa sinceritate, fără vreo urmă de ferchezuire, fără patima ascunderii lucrurilor mai puțin importante din viața unui om.

900268

Jurnalul este un amestec al omului și al scriitorului Cesare Pavese, măcinat de furibundele stări de anxietate lăuntrică, mai toate cu un oarecare iz kafkanian , în care speranța și deznădejdia, imprecațiile și canonizările, se întrepătrund într-o amplă spirală a existenței.

Poate că unii ar fi tentați să considere că tot acest amestec de oscilații cuprinde în zvârcolirile interioare o ușoară tentă de dualism. Nimic mai fals. De ce? Pur și simplu, pentru că dualismul este parte din noi, din cartezianul ”ergo cogito, ergo sum” care strecoară în noi alternanța simțurilor.

Dacă Iisus, atât în Grădina Ghetsemani, cât și fiind răstignit pe cruce, și-a trădat latura divină, etalând-o pe cea umană, atunci omul de ce nu ar face acest lucru?

Jurnalul lui Cesare Pavese este unul presărat din abundență cu dezamăgiri, în special pe plan sentimental. Atât de multe deznădăjduiri sunt în acest jurnal, încât ai impresia că în întreaga sa existență scriitorul italian a mers numai pe sprânceana abisului, strivind sub ezitanții săi pași eșafodul trăirilor și netrăirilor.

Scârbit de societatea italiană în care trăiește, însă niciodată dezgustat de poporul peninsular, Pavese alunecă adeseori într-un tânguitor laudator tempor acti al mult lăudatului popor roman, pentru ca mai apoi, coborând în mod subit de pe piedestalul stărilor contemplative, să devină sălbatic, virulent și terifiant de tăios în emiterea de verdicte și predicții.

Strigătul din lăuntrica biserică a lui Pavese nu este unul al hulirii, ba dimpotrivă, este unul al canonizării vremurilor arcadiene. Poate că tocmai de aceea el despoaie de orice tentație a ascunderii, oferindu-ne întregul noian al unei copleșitoare spovedanii.

Dar oare chiar este spovedanie?Dacă nu este spovedanie, atunci ce este? Un prăvalnic monolog sau o disperată încercare de dialog cu sine?

Vă las pe voi, dragii mei, să descoperiți voi acest lucru.

Lectură plăcută!

Titlu: MESERIA DE TRĂI
Autor: Cesare Pavese
An apariție : 2015
Editura: ALL
Nr. Pagini: 496
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2819

Alte recenzii de la Cesare Pavese:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments