„Faceţi ce vreţi, vorbiţi-mă în toate felurile posibile şi imposibile, bârfiţi-mă, forfecaţi-mă, visaţi-mă, adoraţi-mă, idolatrizaţi-mă… Sunt intangibilă, sunt preoteasa păcatului, vestala lui Eros care guvernează lumea sub portaluri. Eu sunt Napoleon şi dacă nu mă încoronează nimeni, mă încoronez singură, ha!”
O Românie pe înţelesul tuturor descoperim printre rândurile lipsite de pudoare ale acestei poveşti cu destule evenimente în care ne regăsim cu toţii, fie că ne place sau nu.
După-amiază cu o nimfomană pe vârful muntelui Parâng nu este o carte despre sex, în cazul în care unii sunt induşi în eroare de titlul cărţii. Nu! Eugen Şerbănescu reuşeşte să îmbine cu măiestrie povestea unei femei care a învăţat să supravieţuiască şi să obţină puterea într-o lume dominată de bărbaţi, şi istoria care încă mai bântuie şi chinuie ţara noastră în prezent – comunismul.
„Sărăcia masivă naşte monştri. Sărăcia generalizată cu care s-a ieşit din comunism este un factor care a influenţat considerabil evoluţia sincopată a României post-decembriste, favorizând haosul de valori morale, deschizând porţile corupţiei, foloaselor necuvenite, matrapazlâcurilor de toate felurile.”
Folosindu-se de singurele sale arme în momentul respectiv, erotismul şi inteligenţa, personajul cărţii, Livia, o tânără crescută sub aripa învăluitoare şi sufocantă a comunismului, reuşeşte să părăsească România, aflată încă sub dictatură. În această aventură a evadării, ea descoperă o latură ascunsă şi inhibată a personalităţii sale şi decide să o exploateze pentru propriile beneficii.
„Ştiu că mi se trage din comunism, când tot timpul te simţeai vinovat de câte ceva, te simţeai vinovat de cele mai fireşti gesturi, de propria viaţă. (…) Nu sunt cinică, dragule, sunt realistă. Încerc să mă protejez, ba chiar să mă salvez. De fapt, toată viaţa n-am făcut decât să încerc să mă salvez.”
După-amiază cu o nimfomană pe vârful muntelui Parâng ar putea fi considerată, mai degrabă, o lecţie usturătoare despre trecutul şi prezentul nostru. O lecţie despre supravieţuire, dar nu una cu care să ne mândrim. Fie că vrem să admitem sau nu, este o lecţie traumatizantă pe care cei mai mulţi dintre noi nu au reuşit să o înveţe suficient de bine – istoria ţării noastre –, având în vedere că după treizeci de ani de la căderea comunismului, drumul nostru pare că tot acolo se îndreaptă.
„Comunismul este o perpetuă virtualitate a fericirii, care nenoroceşte şi, la final, distruge viaţa oamenilor.”
Alte recenzii de la Eugen Şerbănescu:
